FacebookTwitterLinkedIn

Creșterea se datorează investiției de peste 500.000 de euro în clinica din București, care va fi recuperată în aproximativ cinci ani.

Clinicile Victoria din Pitești, Râmnicu Vâlcea și București au avut peste 1.000 de pacienți pe an în clinica din București și peste 10.000 de pacienți la nivel național.

Planurile pentru 2018 se bazează pe trendul ascendent al anului anterior și includ în primă fază deschiderea unei clinici noi în orașul Slatina. Cu o valoare a investiției de 400.000 euro, clinica din Slatina își propune să trateze peste 1.000 de pacienți până la sfârșitul anului, iar investiția va fi recuperată în mai puțin de 5 ani.

Stomatologia estetică reprezintă un procent tot mai mare din volumul de proceduri medicale realizate in cadrul clinicilor.