Automobilele clasice sunt rareori văzute pe șosele, proprietarii preferând să le scoată din garaj doar pentru evenimente sau concursuri de specialitate. Britanicul David Lorenz crede că aceste mașini pot fi conduse zilnic: compania lui, Lunaz Design, restaurează mașini vechi de 50-60 de ani și le dotează cu sisteme de propulsie electrice.
Povestește-mi puțin despre pasiunea ta pentru mașini. Când ți-ai descoperit-o? Care a fost prima mașină pe care ai condus-o?
Mi-am descoperit pasiunea pentru mașini încă din copilărie și de atunci încoace automobilele clasice au fost cele care m-au captivat mereu. M-a atras frumusețea lor și faptul că, atunci când vezi o mașină clasică trecând, ai de fiecare dată sentimentul că e un moment deosebit. Cred că toată lumea apreciază aceste clipe și de aceea mi-am propus ca, prin intermediul companiei mele, Lunaz, să mă asigur că aceste automobile vor fi văzute și apreciate de multe generații de acum încolo.
Până nu de mult ai deținut un restaurant. Privită de la distanță, pare că decizia ta de a intra în businessul de restaurare a automobilelor clasice a fost luată peste noapte, ca să nu mai zic că între cele două domenii nu este nicio legătură. Ce a determinat pasul pe care l-ai făcut?
Colecționez de multă vreme automobile clasice. Ca mulți alții, am petrecut mult prea mult timp pe marginea drumului așteptând serviciile de depanare. Mi-am dorit, pur și simplu, să fac ceva pentru a duce mai departe moștenirea acestor mașini, rezolvând în același timp toate acele probleme legate de rezistență, sustenabilitate și utilitate care îi împiedică pe mulți să se bucure de aceste vehicule. La toate acestea s-a adăugat venirea pe lume a fiicei mele și în momentul în care am realizat că, la împlinirea vârstei de 18 ani, ea nu va avea ocazia să conducă un automobil splendid cum este Mercedes 190SL, am fondat compania Lunaz Design și am botezat-o după numele fiicei mele. Misiunea noastră este să prelungim viața celor mai frumoase automobile din lume transformându-le în mașini electrice.
Sunt convins că această abordare a fost întâmpinată cu rezerve de colecționarii conservatori, care consideră o blasfemie să modifici un Jaguar sau un Rolls-Royce clasic.
Nicidecum, am fost chiar foarte surprinși de reacțiile pozitive pe care le-am primit. De la bun început ne-am așteptat la comenzi numeroase din partea unor clienți care acum descoperă automobilele clasice, dar inițiativa noastră a fost și pe placul colecționarilor consacrați, care înțeleg că lumea se schimbă și inclusiv legislația ne împinge către un viitor electric. Oamenii sunt încântați că restaurăm și conservăm aceste mașini și facem din ele o alternativă tentantă pentru generațiile viitoare. Primul nostru client a fost unul dintre cei mai cunoscuți colecționari de automobile clasice, are propriul muzeu. A fost încântat de inițiativa noastră și și-a propus să vândă mașinile noi pe care le deține pentru a se putea bucura de automobilele clasice electrice. Nu cred că am putea găsi o exprimare mai reușită pentru demersul nostru.
Automobilul electric nu este tocmai prietenos cu mediul, deși aceasta este impresia pe care o lasă. Crezi că viitorul industriei auto este electric? Noi suntem doar o picătură în vastul ocean al lumii automobilului și pot comenta doar din experiența proprie. Mulți dintre clienți au venit la noi cu intenția de a-și reechilibra colecția de mașini în vederea unui viitor în care aerul nu este poluat. Dorința lor a fost motivată, desigur, de situația globală curentă. Ei ne percep drept cea mai avansată metodă de reciclare în industria auto – luăm un produs amenințat cu dispariția și îi dăm o viață nouă, în care nu mai constituie o amenințare pentru mediu.
Care au fost provocările demersului tău? Înțeleg că voi găsiți mașinile, le restaurați și le modificați transformându-le în vehicule electrice.
Restaurarea pe care noi o facem este completă și cine știe ce înseamnă un automobil clasic va înțelege dificultățile proiectului nostru. Ne propunem să atingem perfecțiunea absolută cu fiecare automobil la care lucrăm și pentru acest lucru am apelat la cei mai buni specialiști. Jon Hilton, directorul nostru tehnic, a dezvoltat un sistem de propulsie complet nou. A lucrat ca director tehnic în echipa lui Fernando Alonso în perioada când acesta a câștigat de două ori campionatul mondial de Formula 1. La sediul nostru din Silverstone am adunat cei mai buni oameni de la Aston Martin, Jaguar, Bentley și Rolls-Royce. Împreună formează o echipă care are capacitatea de a depăși cele mai complexe provocări ridicate de retehnologizarea și electrificarea unor automobile a căror vârstă depășește uneori jumătate de secol.
De unde provin motoarele? Cine furnizează bateriile? Cât de dificil a fost să stabilești o relație cu furnizorii?
Dincolo de rolul important pe care l-a avut în F1, Jon Hilton a înființat o companie care transferă tehnologii din Formula1 la mașinile obișnuite. Una dintre aceste tehnologii este KERS (Kinetic Energy Recovery System), un sistem de recuperare a energiei cinetice. Datorită acesteia, avem acces la o rețea globală de furnizori pentru propriul nostru sistem de propulsie. Lucrăm cu cei mai buni specialiști și toate componentele pe care le punem pe mașini sunt realizate la cele mai înalte standarde de calitate.
Pe profilul tău de pe LinkedIn am văzut că Bill Gates este unul dintre oamenii pe care îi admiri. Ce anume îți place la el?
Am fost mereu interesat de oamenii îndrăzneți și vizionari. Felul în care a știut să treacă de la extraordinarul succes pe care l-a avut în afaceri la filantropie, modul în care a știut să-și ghideze resursele și forța intelectuală spre beneficiul întregii omeniri sunt o inepuizabilă sursă de inspirație pentru mine.
Ce mașini conduceai înainte de fondarea Lunaz Design?
Automobile clasice, desigur, de la Mercedes 190SL la Jaguar XK120 și Ford Mustang.
Câte mașini îți propui să vinzi într-un an, să zicem?
Nu suntem un business de volum. Readucem pe șosele un număr limitat de exemplare ale celor mai importante automobile din istoria auto. De exemplu, în producția curentă vom avea 30 de Rolls-Royce din gamele Cloud și Phantom.
Ce urmează?
Tocmai am anunțat modelul Rolls-Royce Phantom V electrificat de Lunaz și în momentul de față ne concentrăm pe onorarea numeroaselor cereri venite din lumea întreagă. Așa că pregătiți-vă să admirați cât de curând aceste automobile minunate în fața unora dintre cele mai frumoase hoteluri din lume.