FacebookTwitterLinkedIn

Elveţienii de la Clariant au inaugurat ieri fabrica sunliquid® de la Podari, lângă Craiova și, din această lună încep producția de bioetanol, un combustibil realizat din procesarea paielor.

Construită în doi ani, fabrica de la Podari reprezintă o investiție de 140 de milioane de euro, din această sumă, 40 de milioane de euro provin din fonduri europene.

Pentru asigurarea materiei prime necesare, oficialii companiei au semnat deja contracte cu peste 300 de fermieri locali.

„Fabrica va procesa aproximativ 250.000 de tone de paie pentru a produce 50.000 de tone de etanol celulozic anual. Tancurile în care se tratează paiele au o capacitate de 3.600 metri cubi, fiecare. Temperatura la care sunt tratate paiele este una constantă – de 50 de grade, cel puțin în zona de hidroliză”, a explicat Dragoș Gavriluță, director de proiect Clariant România.

Etanolul celulozic joacă un rol cheie în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor. Biocombustibilul avansat produs prin procesul tehnologic sunliquid® ajută la decarbonizarea sectorului transporturilor, oferind economii de CO2 de până la 120%, comparativ cu combustibilii fosili.

Fabrica din Podari din judeţul Dolj este construită pe o suprafaţă de 10 hectare. În cadrul fabricii își vor desfășura activitatea peste 100 de angajați.