FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Judeţean Prahova preia Parcul Municipal Vest din domeniul public al Ploieştiului în cel al judeţului, în vederea realizării unor investiţii de anvergură. Proiectul prevede construirea unui parc de agrement care va cuprinde bazin de înot, sală polivalentă, patinoar și alte facilități de agrement.

„După ce vom realiza toate obiectivele propuse pentru acest parc, precum bazin de înot olimpic, patinoar, terenuri de handbal, tenis și baschet, sală polivalentă, piste de biciclete, seră cu plante exotice, dar și altele unice în judeţ, îl vom reda Ploieştiului. Totul se va face conform legii, prin hotărâri ale celor două consilii: judeţean şi local“, a precizat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Atât proiectul privind preluarea Parcului, cât şi cel prin care este propusă redarea în patrimoniul Ploieştiului, după finalizarea investiţiilor, iniţiate de către Iulian Dumitrescu, au fost aprobate de consilierii judeţeni.

Pe lângă crearea unei infrastructuri adecvate sportului de masă, dar, mai ales, celui de performanţă, zona va fi una de odihnă şi promenadă, dar şi una care va asigura multe locuri de muncă.