FacebookTwitterLinkedIn

Premierul Nicolae Ionel Ciucă are un consilier robot bazat pe inteligență artificială denumit Ion. Potrivit ministrului Digitalizării, ”România scrie istorie”.

”România scrie istorie. Astăzi, Prim-Ministrul Nicolae Ionel Ciucă l-a prezentat în debutul ședinței de guvern pe cel mai nou consilier onorific al său: ION. NOI suntem ION este primul consilier guvernamental din lume bazat pe inteligență artificială”, a anunțat ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja.

El a adăugat că acest robot ”marchează astfel o premieră mondială, iar România Viitorului dă tonul noilor tehnologii pentru lumea întreagă”.

De asemenea, Burduja a promis, într-o postare pe Facebook, că ”vom rezolva astfel probleme mai vechi sau mai noi prin tehnologiile cele mai moderne”.

”România are de azi înainte un cuvânt important de spus despre folosirea inteligenței artificiale ca serviciu public. Despre tehnologie în slujba oamenilor. Despre viitor”, a continuat ministrul.