Constructorul auto francez Citroën, parte a grupului Stellantis, a anunțat marți extinderea la nivel european a campaniei de rechemare la service pentru modelele C3 și DS3 echipate cu airbag-uri Takata, care prezintă riscuri legate de declanșarea anormală, transmite Agerpres.
Primul val, care vizează aproximativ 98.000 de vehicule, este programat să ajungă în service-uri la finalul lunii ianuarie.
După ce inițial au fost incluse vehicule din Franța, Italia, Spania și Portugalia, campania va fi extinsă pentru a acoperi și alte țări europene, inclusiv Germania, Austria, Ungaria, Republica Moldova, Elveția, Ucraina și Irlanda, în săptămânile următoare. În total, peste 869.000 de vehicule, dintre care 400.000 numai în Franța, urmează să fie rechemate.
De data aceasta, Stellantis nu va cere proprietarilor să își imobilizeze vehiculele până la efectuarea reparațiilor, calificând această acțiune drept o campanie standard, nu una de tip “stop-drive”. Decizia vine în urma analizelor care au indicat un nivel de risc mai mic pentru vehiculele din regiunile nordice ale Europei comparativ cu cele din sud.
Airbag-urile Takata afectate conțin capse pirotehnice asamblate cu material neconform, care, în cazul unui accident, pot provoca spargerea capsei și declanșarea anormală a airbag-ului. Peste 100 de milioane de airbag-uri Takata au fost înlocuite la nivel global în ultimul deceniu, din cauza unor incidente similare.
Campania curentă va prioritiza vehiculele fabricate în 2009 și 2010, deoarece datele arată că aceste modele sunt mai vulnerabile la deteriorarea componentelor chimice în timp. Scrisorile de notificare către proprietarii acestor vehicule au fost trimise începând cu 20 ianuarie, iar întreaga campanie se va desfășura până în luna mai.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.