Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Cine supraviețuiește în criză? Interviu exclusiv cu Mihai Arghire, Senior Trainer & Consultant Brightway

Efectele pandemiei nu au ocolit niciun domeniu. Impactul lor se remarcă și în piața de training și consultanță, unde scade cererea pentru vechile servicii și se evidențiază noi tendințe. Ce se întâmplă acum în această industrie, la 9 luni de la lockdown?  
Mihai Arghire, Brightway

Un om înțelept spunea că în situații de criză nu supraviețuiesc cei mai puternici, ci aceia care se adaptează mai rapid la schimbare“. După această zicală și-a ghidat activitatea Mihai Arghire, Trainer & Consultant al companiei Brightway. Perioada pandemică a avut un mare impact asupra serviciilor de training și consultanță din România, însă Brightway a gestionat provocările într-un mod eficient. Deși a raportat o scădere a afacerilor în trimestrul al doilea, compania se așteaptă la rezultate pozitive până la sfârșitul anului. 

Aflat printre vocile optimiste, Mihai Arghire s-a adaptat în noul context economic și social, și privește perseverent către viitor. În ce poziție s-a aflat Brighway la debutul stării de urgență în România și care este perspectiva acum, la nouă luni distanță? “Aș începe cu un mod de lucru agil și o digitalizare accelerată pe care anul 2020 ne-a obligat să le implementăm. Noi oferim servicii de training și consultanță, practic ajutăm oamenii și companiile să se dezvolte și să își atingă obiectivele“, spune Mihai Arghire, exclusiv pentru Forbes România.

Deși interacțiunea socială stătea la baza serviciilor oferite de Brightway, compania de training și consultanță de management a transferat toate procesele în zona de online. Cu siguranță, schimbarea a fost bruscă, la 180 de grade, însă Brightway a adaptat peste 90% din ceea ce livrează în concordanță cu noile restricții.

După această experiență am definit procese operaționale mult mai flexibile și am creat noi roluri în organizație care să asigure adaptarea permanentă a fluxurilor de lucru. Cu alte cuvinte am construit mecanisme prin care să ne adaptăm constant și mai repede la schimbările pieței, chiar și după ce vom depăși pandemia“, adaugă el.

Dar nu a fost ușor, a recunoscut Mihai Arghire, căci scopul Brighway este de a furniza “un training interactiv, în care participanții să lucreze pe echipe, să se implice în rezolvarea unor studii de caz, să participe la role-play-uri și să existe simulări de business”. 

Impact asupra clienților

Întrucât Brightway a reformat întreaga activitate, și comportamentul clienților sau al consumatorilor de traininguri și consultanță, a suferit schimbări. “Lumea a devenit mai prudentă în privința cheltuielilor și investițiilor, un fapt previzibil în momente de recesiune“, remarcă Mihai Arghire.

Este evident, dorințele și nevoile clienților s-au actualizat în concordanță cu evoluția situației pandemice, remarcându-se o creștere a cererii pentru programele legate de gestionarea emoțiilor, leadership remote, adaptarea strategiei de vânzări la contextul actual.

Cu toate acestea, reprezentantul Brightway considera că aceste modificări se vor menține pe termen lung. “Forțați de împrejurări, oamenii au văzut în primele luni din pandemie că poți obține rezultate și dacă lucrezi de acasă, poți semna un contract doar în urma unor întâlniri online și cred că aceste aspecte vor   rămâne vizibile în comportamentul consumatorilor și după pandemie. Oamenii vor susține în continuare o parte dintre întâlniri în mediul digital, poate vor avea un program de lucru mai flexibil și nu vor reveni în multe cazuri la prezența fizică obligatorie la birou“, explică el, adăugând faptul că procesul de digitalizare a fost accelerat cu câțiva ani, atât în mediul privat, cât și în zona publică.

Noile tendințe

“Sunt câteva tendințe care sunt clar influențate de pandemia care încă ne dă bătăi de cap la nivel global, cum ar fi adaptarea la schimbare, leadership și vânzări la distanță”, mărturisește Mihai Arghire. Complementar, produse concentrate în jurul dezvoltării personale, precum growth mindset, asertivitate emoțională, user experience, process communication model, capătă o importanță majoră, constituind nu doar o tendința cât și o practică în următorii câțiva ani.

Din punct de vedere al business-ului, Mihai Arghire estimează afaceri de aproximativ 500.000 euro. Cu toate că obiectivele inițiale au fost plasate pe un loc secund, Brightway privește optimist către anul 2021: “Ne-am propus să ajungem în top 5 furnizori de training din România în următorii 3 ani și să ieșim în afara granițelor cu un produs digital pe care îl avem în lucru spre finalul anului 2021“, concluzionează el. 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii