Nici măcar nu trecuse de miezul nopții când Victor Ponta, cel-mai-tânăr-prim-ministru și cel care se visa cel-mai-tânăr-președinte făcea o declarație șocantă pentru trufia, aroganța și tupeul de care dăduse dovadă în ultima perioadă.
„Poporul are întotdeauna dreptate. Eu şi toţi colegii mei, cât timp vom fi în poziţii publice, ne vom face datoria faţă de ţară. Îmi doresc un singur lucru: să înţelegem că suntem o ţară democratică”, spunea Ponta, care afirma că tocmai îl sunase pe Klaus Iohannis să îl felicite pentru victoria la alegerile prezidențiale. Să fim sinceri, un astfel de moment de decență pare complet nefiresc în România zilelor noastre. O țară în care unii locuitori sunt cu mult mai egali decât alții. O țară în care capii instituției care se bucură de cea mai mare încredere – Biserica – pot fi numiți oricum, dar numai buni-creștini nu. O țară în care tinerii se revoltă pe Facebook, dar nu prea reușesc să aibă relații cu adevărat sociale dincolo de ecranul computerului, al tabletei sau al telefonului mobil.
Cu sau fără mobilizarea Facebook, un lucru este cert: aproape doi români din trei au ieșit la vot. E drept, nu se compară cu anul 1996, când trei români din patru au votat, dar este, totuși, un record pentru istoria ultimilor ani. Practic, de la 60% încolo participare la vot, spuneau analiștii, impactul furtului de voturi prin pomeni electorale și turismul electoral începeau să nu mai conteze atât de mult. Astfel, românii au putut să își ia țara înapoi, după cum a spus încă de la prima declarație noul președinte Klaus Iohannis. Dar oare românii nu au făcut același lucru și în 2004, când Traian Băsescu venea la putere, la fel de surprinzător, în locul altui faraon al vremii? Sau cu alți opt ani în urmă, când venea la putere Emil Constantinescu?
Să nu ne amăgim, votul care l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis a fost, din nou, un vot negativ. Decăderea economică, cea socială și cea morală din ultimii ani i-au făcut pe români să se sature deopotrivă de aroganța PSD-ului, de lipsa de verticalitate a PNL-ului, de oportunismul maghiarilor, al partidului lui Voiculescu sau al partidului lui Gabriel Oprea, dar și de mârșăviile PDL-ului.
Singurul lucru care contează de aici înainte este viitorul. Pentru că România de astăzi are aproape 100 de miliarde de euro datorie externă, din care jumătate este datoria publică, care a ajuns la 40% din PIB. România de astăzi are mai puțin de 200.000 de copii care se nasc în fiecare an, în timp ce mai bine de jumătate de milion de români au 46 și 47 de ani și se apropie tot mai mult de vârsta la care organismul începe să cedeze. România de astăzi nu are un mediu de afaceri atractiv, nu (mai) este competitivă din punctul de vedere al costurilor și nu are nici măcar o piață de consum interesantă pentru noi investiții. România de astăzi nu are antreprenori locali de anvergură, iar modelele care ar fi trebuit să inspire tinerii pentru antreprenoriat s-au dovedit a fi de prea multe ori doar capitaliști de cumetrie.
Așadar, pentru cei 6 milioane de români care au votat Klaus Iohannis, speranța pentru mai bine stă, paradoxal, în capacitatea fostului primar al Sibiului de a se detașa de personajele care se aflau în spatele lui în campania electorală și care au început deja să simtă mirosul de sânge. Cei 6 milioane de români așteaptă lucruri bine făcute și, mai mult ca niciodată, vor fi atenți la respectarea promisiunilor noului președinte.