Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației în Guvernul Ponta din decembrie 2014, nu face parte dintr-un partid politic, ci a fost propus în Guvernul Ponta de către Daniel Constantin, liderul PC. De asemenea, el l-a susţinut public pe fostul premier în campania pentru alegerile prezidenţiale.
Sorin Mihai Cîmpeanu este rector la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București si președintele Consiliului Național al Rectorilor. A absolvit Colegiul National “Sf. Sava” Bucuresti, după care a urmat Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, de la Universitatea de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV).