Hugh Grosvensor (25) a moștenit titlul și proprietățile tatălui său, Ducele de Westminster, după ce Gerald Cavendish Grosventor a murit în după amiaza de miercuri, la spitalul Royal Preston din Lancashire. Potrivit Forbes.com, Ducele avea o avere de 8,3 miliarde de lire sterline, făcându-l al 68-lea cel mai bogat miliardar din lume și al treilea din UK.
Averea sa, inclusiv tronul, Easton Hall, de lângă Chester, merg acum la Hugh Grosvenor.
Regina Ana va fi înmormântată pe 13 august, la Curtea de Argeș
Hugh este acum al VII-lea Duce de Westminster, un absolvent al Universității din Newcastle care s-a remarcat prin petrecerea organizată la împlinirea vârstei de 21 de ani, eveniment ale cărui costuri se ridică la 5 milioane de lire sterline.
Responsabil pentru divertisment în cadrul petrecerii a fost actorul de comedie, Michael Mclntyre și trupa de hip-hop, Rizzle Kicks, în timp ce Prințul Harry se afla printre cei 800 de oaspeți ai sărbătoritului.
„Petrecerea a fost pur și simplu încântătoare, o zi de naștere și o petrecere pe care nu le voi uita niciodată”, a declarat Hugh pentru C hester Chronicle la momentul respectiv. „Este începutul unei noi ere în viața mea și aștept cu nerăbdare provocările ce vor urma”
În ciuda acestei spectaculoase aniversări, Hugh a încercat să țină departe de ochii presei acest eveniment, iar mass-media nu a participat la petrecere. Spre deosebire de Prințul Harry și Ducele de Cambridge, Hugh nu a fost trimis într-un internat, în schimb el a mers la o școală publică înainte de a urma cursurile unei școli private, realatează The Telegraph.