Cinci plaje de pe litoralul românesc al Mării Negre au primit în 2026 certificarea internațională „Blue Flag”, una dintre cele mai cunoscute etichete acordate zonelor de coastă care respectă standarde ridicate de mediu și de siguranță.
O a șasea plajă, din Eforie Sud, se află în faza pilot a programului și se pregătește pentru evaluarea din 2027.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) precizează că România este prezentă și în acest an pe harta mondială „Blue Flag”, program care promovează protecția mediului și dezvoltarea durabilă a zonelor litorale.
Care sunt plajele certificate
Plajele din România care au obținut eticheta „Blue Flag” în 2026 sunt:
Axxis Nova – Năvodari
Phoenicia – Năvodari
Azur – Eforie Sud
Citadel – Eforie Sud
Phoenicia Blue View – Olimp
Pentru ediția din 2027, plaja Dharma din Eforie Sud se află în faza pilot a programului. În această etapă, administratorii trebuie să pregătească plaja pentru îndeplinirea criteriilor necesare obținerii certificării internaționale.
33 de criterii pentru obținerea „Steagului Albastru”
Certificarea este acordată în urma evaluării a 33 de criterii generale și imperative, grupate în patru mari domenii: educație și informare privind mediul, calitatea apei, managementul mediului, precum și securitate și servicii.
Prin urmare, acordarea etichetei nu ține exclusiv de calitatea apei, ci presupune respectarea unui set mai larg de standarde privind administrarea și siguranța plajei, precum și informarea turiștilor cu privire la protecția mediului.
Programul „Blue Flag”, prezent în România din 2004
Programul internațional voluntar „Steagul Albastru” a fost lansat în 1987, de Fundația pentru Educație pentru Mediu (FEE). Inițiativa urmărește să recompenseze plajele, porturile de agrement și navele de agrement care respectă criterii privind protecția mediului și promovarea turismului sustenabil.
În România, programul este implementat din 2004. Evaluarea criteriilor are loc anual și este realizată de un juriu național, la care participă reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai asociațiilor din industria turismului.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.