FacebookTwitterLinkedIn

Oricât de fidele am fi rutinei dedicate tenului, nimic nu suplinește efectele pe care antioxidanții le au în gestionarea îmbătrânirii pielii. Dar sunt destule variante încât să ne fie greu să alegem cea mai bună soluție.

De antioxidanți avem nevoie pentru a ne apăra de efectele radicalilor liberi, adică acele substanțe chimice instabile care provoacă leziuni celulare, ducând la boli, infecții, afecțiuni maligne, inflamații și îmbătrânirea pielii. Antioxidanții ajută la reducerea semnelor de îmbătrânire, prevenind daunele cauzate de razele UV, ajută la auto-repararea pielii și sporesc strălucirea tonului pielii, prevenind pigmentarea prin minimizarea daunelor radiațiilor solare. Și există multe ingrediente cu potențial în acest sens, dar nu toate sunt la fel. Partea bună este că pot fi asociate, sporind astfel efectele antioxidante. Iată-le pe cele mai apreciate:

Vitamina C

Lista celor mai eficiente ingrediente antioxidante începe, categoric, cu faimoasa vitamină C, care a demonstrat că îmbunătățește tonusul pielii și textura acesteia, hidratează și minimizează semnele de îmbătrânire. Favorita dermatologilor, vitamina C este un adevărat devorator de radicali liberi, favorizând totodată stimularea producției de colagen (care lasă pielea mai fermă) și estomparea petelor întunecate. Odată ce apare pe eticheta unui ingredient – deseori ca acid L-ascorbic, ester de vitamina C, palmitat de ascorbil, fosfat de ascorbil de sodiu, fosfat de ascorbil de magneziu sau vitamina C lipofilă – aceasta susține eficiența formulei. Se aplică dimineața pentru a preveni daunele solare și pentru a inhiba hiperpigmentarea – și trebuie neapărat asociat cu o formulă de protecție solară.

Vitamina E

Recunoscută la scară largă pentru capacitatea sa de a accelera procesul de vindecare al pielii, vitamina E se găsește adesea în cremele hidratante, cremele și loțiunile formulate pentru a trata pielea uscată, precum și în produsele concepute pentru a reduce vergeturile. Vitamina E ajută, de asemenea, la stabilizarea altor antioxidanți și la îmbunătățirea eficacității acestora, așa că poate apărea adesea asociată cu vitamina C sau resveratrol. Sau așa ar trebui: Vitamina E solubilă în ulei acționează la un nivel și mai profund în piele decât vitamina C – deci aceste două substanțe topice devin și mai puternice atunci când sunt utilizate în tandem. Pe lângă faptul că ajută pielea să gestioneze efectele fotodeteriorării, vitamina E întărește bariera pielii atunci când este utilizată local sau ingerată ca supliment.

Astaxantină

Despre astaxantină se spune că are șanse mari să detroneze vitamina C. Extrasă dintr-o microalgă de apă dulce, încadrată în categoria carotenidelor, astaxantina este, potrivit experților chimiști, un antioxidant care a dovedit efecte benefice în tratarea afecțiunilor articulațiilor, stimularea imunității, îmbunătățirea funcțiilor creierului, susținerea sistemului cardiovascular și multe altele. Antioxidanții sunt, indiscutabil, esențiali în lupta cu îmbătrânirea, dar este această nouă descoperire atât de eficientă încât să merite un loc între ingredientele dedicate îngrijirii pielii? Conform medicului Jaimie Glick, dermatolog în New York, „astaxantina poate inhiba stresul oxidativ și poate preveni deteriorarea celulară” și „poate inversa efectele expunerii la UV, atenua ridurile și reduce pierderea de apă prin epidermă”. Alte voci susțin că acest ingredient ar funcționa de „numai” 6.000 de ori mai bine decât vitamina C în ceea ce privește luminozitatea și menținerea unei condiții optime a pielii, dovedind rezultate bune și în combaterea manifestărilor acneice.

Niacinamida

O formă a vitaminei B3 cunoscută și ca „nicotinamidă”, niacinamida a fost folosită de zeci de ani pentru tratarea pelagrei și pentru refacerea pielii, dovedind și calități antioxidante. Datorită capacității sale de a calma inflamația, niacinamida poate, de asemenea, calma erupțiile, îmbunătățește funcția de barieră a pielii și poate ajuta la combaterea roșeții. Această vitamină este adesea folosită pentru tratarea afecțiunilor pielii precum rozaceea și acneea și nu se știe că provoacă reacții adverse, ceea ce o face ideală pentru tipurile sensibile. Dar și mai important este faptul că, spre deosebire de alte ingrediente active, niacinamida se comportă perfect și în combinație cu alte ingrediente anti-îmbătrânire, precum retinol și vitamina C, ceea ce înseamnă că putem cel puțin tripla cantitatea de antioxidanți în slujba pielii.

Resveratrolul și alți polifenoli

În afară de resveratrolul (cunoscut drept „molecula longevității”) asociat de cele mai multe ori cu strugurii/vinul roșu, există câteva mii de tipuri de polifenoli care se găsesc în fructe, legume, ceai verde sau negru (numit și flavonoide) și alte substanțe botanice. Înzestrați cu proprietăți antiinflamatorii, imunomodulatoare și antioxidante pentru a preveni fotodeteriorarea pielii induse de UV, aceștia ajută la întărirea capacității naturale de apărare a pielii noastre împotriva stresului oxidativ, la prevenirea semnelor de îmbătrânire și la repararea daunelor ADN-ului.

Foto: Pexels.com