FacebookTwitterLinkedIn

Cifra de afaceri din industrie a crescut în termeni nominali, în luna martie a anului curent, cu 15,9% comparativ cu februarie, datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+16,4%) și industria extractivă (+5,2%).

Pe grupe industriale, au înregistrat creșteri industria bunurilor intermediare (+21,1%), industria bunurilor de uz curent (+18,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+13,0%), industria bunurilor de capital (+11,6%) și industria energetică (+8,7%), potrivit Institutului Național de Statistică.  

Față de martie 2022, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3,1%, datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+4,4%). Industria extractivă a scăzut cu 20,1%.

În primul trimestru, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,5%, datorită creșterii industriei prelucrătoare (+6,3%). Industria extractivă a scăzut cu 10,3%.

Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în primul trimestru în industria bunurilor de uz curent (+15,6%), industria bunurilor de capital (+11,5%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,5%).

Scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-6,9%) și în industria bunurilor intermediare (-1,1%).