FacebookTwitterLinkedIn

În primele nouă luni ale anului, rețeaua de servicii medicale MedLife a obținut o cifră de afaceri consolidată pro-forma de peste două miliarde de lei, în creștere cu 24% față de aceeași perioadă din 2023. 

Marja EBITDA a înregistrat o îmbunătățire de un punct în primele nouă luni din 2024 în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent.

”În acest an, ne-am concentrat pe consolidarea prezenței în țară prin achiziții de unități medicale strategice în regiuni cheie, precum Moldova și Dobrogea. Am investit în extinderea capacității tehnologice și medicale – până la finalul anului, rețeaua noastră va deține cel mai mare număr de sisteme chirurgicale robotice din România – și am pus bazele pentru creșterea expertizei în domeniul sănătății mintale prin inaugurarea în afara Bucureștiului a primelor două centre de excelență MindCare”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife. 

Toate liniile de business ale Grupului au performat potrivit aceluiași trend ascendent, majoritatea având o creștere de două cifre comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Prima poziție din top este ocupată de spitale, cu o creștere de 33%, urmate de laboratoare (32%), de clinici (22%) și de divizia corporate (19%).

În ceea ce privește obiectivele pentru viitorul apropiat, reprezentanții MedLife declară că vor păstra un ritm prudent în materie de fuziuni și achiziții, fără a-și pierde interesul și deschiderea către noi oportunități de dezvoltare, atât autohton, cât și în țările din vecinătate. 

Obiectivele strategice pe termen scurt includ finalizarea proiectelor în curs de implementare, cum ar fi extinderea MedLife Medical Park, precum și inaugurarea spitalelor din Timișoara și Craiova, preconizate spre a fi date în exploatare până la sfârșitul anului.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.