FacebookTwitterLinkedIn

Cadrul macroeconomic și geopolitic instabil, plin de provocări și incertitudini pe termen scurt au generat dificultăți imediate, reflectate într-o scădere a volumelor de vânzări la nivelul grupului TeraPlast, față de primul trimestru al anului trecut, potrivit celui mai recent raport al companiei. Astfel, în trimestrul 1 cifra de afaceri consolidată s-a redus cu 14% comparativ cu T1/2022, la circa 147 de milioane de lei. EBITDA  la nivel de grup s-a situat la 9 milioane de lei, în scădere cu 42% raportat la primele trei luni ale anului trecut. 

Segmentele Instalații și Reciclare, Granule și Reciclare, cu cea mai mare pondere în activitatea Grupului, continuă sa aibă marje EBITDA satisfăcătoare având în vedere contextul economic, cuprinse între 9 și aproape 10%.

Tendința de scădere este așteptată să se inverseze, spun reprezentanții companiei, “inclusiv ca efect al sezonalității din piața construcțiilor, mizând pe o activitate mai intensă în a doua parte a anului 2023”. În acest sens, din perspectiva evoluției secvențiale, trimestru la trimestru, se observă o ameliorare pe mai multe paliere, în special îmbunătățirea marjei brute la 38%. De asemenea, marja EBITDA la nivel de Grup a fost de 6,1% în trimestrul 1, comparativ cu 2,8% în T4/2022. 

„Nu avem performanțele cu care ne-am obișnuit în ultima vreme, dar suntem conștienți de impactul provenit din ciclicitatea economiei și de nevoia de timp pentru a operaționaliza noile investiții. Suntem foarte atenți la eficientizarea costurilor, însă nu putem anula impactul inflației”, a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast. 

Divizia Instalații & Reciclare, care generează aproape 70% din cifra de afaceri consolidată (102 milioane lei) a avut un start lent la început de an, iar accelerarea semnificativă a comenzilor este așteptată începând din trimestrul 3. “Sectorul construcțiilor cunoaște evoluții mixte, cu subperformanțe pe segmentul rezidențial și al infrastructurii de apă și canal. Marile proiecte de infrastructură de transport sunt cele care beneficiază momentan de finanțare, însă acestea au un impact neglijabil asupra afacerilor Grupului”, se spune în informarea TeraPlast.

Segmentul Granule & Reciclare s-a confruntat cu o schimbare radicală a condițiilor de piață, ceea ce a dus la o scădere accentuată a EBITDA comparativ cu T1/2022 (-63%), dar și a volumelor. Cererea din Europa de Vest pentru material reciclat, micronizat și regranulat, a scăzut din a doua jumătate a anului trecut iar tendința s-a prelungit și în trimestrul 1. 

TeraGlass (Ferestre & Uși) s-a confruntat de la începutul anului cu un cost suplimentar provenit din majorarea salariului minim pentru sectorul construcțiilor care a redus performanțele diviziei și a generat pierderi operaționale. Noile prevederi legale s-au concretizat în majorarea costurilor salariale cu 30% pe acest segment. “Transferul acestor costuri în prețuri va fi anevoios, în condițiile în care și anul trecut indexarea a fost lentă, după negocieri prelungite cu distribuitorii, mai ales că divizia este puternic orientată către export”, spun reprezentanții grupului.

Linia de business Ambalaje Flexibile a cunoscut o îmbunătățire a parametrilor comparativ cu trimestrele anterioare. Cifra de afaceri generată a crescut cu 23%, iar pierderea EBITDA a diviziei s-a redus față de T1/2022, ceea ce oferă premisele pentru a îndeplini obiectivul de a duce această linie de business în teritoriu pozitiv din punctul de vedere al profitabilității până la finalul acestui an.

Grupul TeraPlast are planificate în acest an investiții în valoare de 120 milioane de lei care se adaugă celor de aproape 400 milioane de lei din ultimii cinci ani. Pentru proiectul noii fabrici de folii stretch s-a intrat în faza de construcție efectivă a clădirii, iar prima linie de producție a fost deja comandată. Construcția noii centrale fotovoltaice, în valoare de 19 milioane de lei, încă așteaptă aprobarea finanțării prin PNRR, iar acordul va fi urmat de o implementare accelerată a proiectului.