Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a promis miercuri că va face „tot ceea ce trebuie” pentru a restaura stabilitatea preţurilor, cu prilejul unui colocviu organizat la Geneva de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).
„Vom restaura stabilitatea preţurilor şi vom face tot ceea ce trebuie”, a promis Christine Lagarde, făcând referire la inflaţia crescută care afectează majoritatea ţărilor din zona euro şi pe care instituţia de la Frankfurt, condusă de Lagarde, are misiunea de a o combate, notează Agerpres.
În alocuțiunea sa, Christine Lagarde a menţionat şi faptul că „primele victime ale unei inflaţii ridicate sunt cei defavorizaţi, cei vulnerabili, cei mai slab plătiţi, sunt femeile”.
Săptămâna trecută, Christine Lagarde a declarat că majorările de dobândă ale BCE vor continua şi dincolo de luna martie, pentru a controla inflaţia.