FacebookTwitterLinkedIn

Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România

Oportunitatea pentru România

Christian von Albrichsfeld: Un aspect important pe care trebuie neapărat să-l luăm în calcul este faptul că cel puțin un an va trebui să trăim cu pandemia, să lucrăm în vremuri de pandemie până să ajungem să vedem unde ne poziționăm post-pandemie.

Cererea pe piețele internaționale a scăzut foarte mult, iar acest lucru nu va reveni imediat, ci vor mai trece poate încă niște luni, poate un an, până când cererea să își revină. Trebuie să ținem cont de scăderea foarte mare a PIB-ului în această perioadă (o scădere cu 5% în România, iar în UE de 7% comparat cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit specialiștilor). Trecem printr-o perioadă în care sunt pierderi mari de buget generate de lipsa de activitate, precum și de numărul de șomeri care a crescut brusc, șomaj mare care vine din interiorul României și din exterior – acele persoane care și-au pierdut locul de muncă din străinătate și care rămân în țară.

Ne aflăm și într-o competiție și mai mare decât până acum cu țările din această regiune pentru a păstra locuri de muncă și a atrage noi investitori. Slăbirea competitivității devine și mai accentuată pe măsură ce se pierd locuri de muncă. Este important ca România să reușească, după pandemie, să devină mai competitivă în comparație cu țările vecine, să păstreze investitori și locuri de muncă și, chiar mai mult, să atragă noi investitori care să genereze noi slujbe. Este important să fie găsite acele măsuri corecte care să stimuleze competitivitatea țării.

Această perioadă este o provocare pentru companie să vină cu instrumente flexibile, necesare pentru posibilitatea de adaptare la cererea de piață aflată într-o situație foarte volatilă și impredictibilă.

Modul în care este gestionată situația de criză influențează repornirea activității economice.

Una dintre măsurile pe care statul ar trebui să o ia în calcul pentru a veni în sprijinul economiei este modelul de lucru Kurzarbeit. În acest fel, oamenii nu își vor pierde locul de muncă (vor fi plătiți pentru timpul lucrat – parțial compensat de la stat), personalul rămâne angajat, iar statul va face economii prin faptul că va sprijini angajații cu sume mai mici decât cele oferite prin șomaj. Practic, eforturile se împart, iar cu toții au de câștigat: angajat, stat, companie. Acest sistem s-a dovedit extrem de eficient în 2009, în Germania, și a contribuit din plin la repornirea economiei. Este acum introdus și în alte țări din UE și este o direcție strategică la nivelul Uniunii prin programul SURE, program gândit să ajute la protejarea locurilor de muncă și a angajaților afectați de către pandemia cu COVID-19. Acest program include scheme privind reducerea timpului de muncă ce, în anumite circumstanțe, permit firmelor care întâmpină dificultăți economice să reducă temporar orele lucrate de către angajați, context în care firmele plătesc corespunzător cu orele lucrate, în timp ce statul le acoperă angajaților venitul aferent orelor nelucrate.

Criza sanitară prin care trecem a determinat deja o criză economică. Ca de exemplu, întregul sector auto are de înfruntat o serie de provocări care pot schimba fața businessului, așa cum a funcționat până acum. Trebuie să ținem cont de sănătatea angajaților în primul rând, iar Continental face eforturi să continue în mod eficient activitatea și să desfășoare în condiții de siguranță toate proiectele la care lucrăm în acest moment.

Pandemia prin care trece întreaga planetă aduce cu sine o serie de provocări care pot conduce, la rândul lor, la dezvoltarea multor sectoare care nu au evoluat pe măsura nevoilor societății. În primul rând, trebuie să vorbim despre o digitalizarea tuturor sectoarelor, de la administrația publică la educație, de la sănătate la finanțe etc. Strâns legat de această măsură este debirocratizarea din administrația românească. Iar o urmare a acestui lucru ar reprezenta următoarele consecințe:

  1. Dezvoltarea infrastructurii – ce are consecințe pozitive pe termen lung;
  2. Stimularea investițiilor și a competitivității – atât cele făcute de stat, cât și cele private, ce conduc la creștere economică;
  3. Predictibilitate fiscală – le susține pe primele două și contribuie masiv la dezvoltarea organic sănătoasă a întregii societăți, cu influență mare în mediul economic, atât în cazul marilor companii, cât și în cel al IMM-urilor și al micilor întreprinzători.
  4. Stimularea implicării civice în luarea deciziilor cu impact asupra întregii societăți.
  5. Eficientizarea aparatului de stat, în special prin digitalizare, la nevoile reale ale societății
  6. Legislația muncii trebuie adaptată coerent pentru introducerea Kurzarbeit.

Domenii ce trebuie reformate

Christian von Albrichsfeld: În primul rând, eu cred că reformarea, restructurarea unor sectoare de activitate ar trebui făcută nu după încheierea pandemiei, ci acum.

Așa cum am arătat mai sus, nevoia digitalizării conduce, pas cu pas, la o reformare a zonelor din economie care au mai mare nevoie de eficiență: dezvoltarea infrastructurii, stimularea investițiilor și ajutorul oferit companiilor să susțină activitatea, precum și crearea unui cadru clar prin care să fie modernizat sistemul de învățământ și cel de sănătate. De asemenea, o digitalizare corectă a administrației publice ar face acest sector mai eficient și mai competitiv. Prin intermediul digitalizării nu va trebui să ne plimbăm cu un dosar de la o instituție la alta, chiar de mai multe ori. Eliminăm interacțiunea față-în-față cu cea virtuală. Câștigăm timp și energie. Iar beneficiile sunt pentru toți. Această digitalizare va avea un rol important în ceea ce privește criză economică pe care întreaga industrie (auto) o anticipează. Provocările pe care le avem în față pornesc de la asigurarea unui mediu de lucru care să aibă în vedere siguranța angajaților în primul rând. Compania se mobilizează pentru a putea continua activitatea în cele mai bune condiții și în cel mai bun mod cu putință.

Măsuri urgente pentru relansare

Christian von Albrichsfeld: Vedem două aspecte importante:

Gestionarea situației de criză la momentul actual și constant:

  1. Este nevoie de gestionarea imediată a crizei într-un mod cât mai eficient, deoarece vom trăi în perioada următoare cu pandemia și nu putem să așteptăm pasiv trecerea ei.
  2. Introducerea modelului de muncă german: Kurzarbeit
  3. Instrumente flexibile care să contribuie la o adaptare rapidă la situațiile care vor veni, consiliere continuă pe mai multe paliere în toate sectoarele (aici integrăm inclusiv părinții care trebuie să stea cu copiii acasă, dar și să lucreze în același timp).
  4. Trebuie să fim foarte progresivi în ceea ce privește repornirea motoarelor economiei, dar în același timp trebuie să asigurăm securitatea și siguranța oamenilor.
  5. Identificarea și luarea de măsuri de a redeschide traficul (turism, general etc.).
  6. Legislația muncii adaptată și corelată cu sistemul Kurzarbeit, astfel încât să nu fie făcut incomplet. Trebuie implementat corect pentru a obține cele mai bune rezultate.

Începem acum, dar continuăm și după criză:

  1. Modernizarea sistemelor de învățământ și de sănătate. Este o sarcină complexă și de durată, dar trebuie găsite modalități prin care să funcționeze cât mai bine încă de acum, chiar dacă vor fi adaptări constante.
  2. Plus măsurile menționate în răspunsul de la întrebarea 1.

Revenirea domeniului

Christian von Albrichsfeld: Întreaga industrie auto a fost adânc lovită de pandemie. Va depinde foarte mult felul în care se va face revenirea economiei/cererea de piață. Dacă va fi în formă de V sau de U, acest lucru va impacta întregul sector, de la producătorii de mașini, la cei de componente, la companiile de tehnologie și la toți clienții lor. Toate semnele indică faptul că urmează o criză economică, că ne aflăm în fața multor provocări pentru a repune pe picioare acest domeniu. Sănătatea tuturor primează, iar acesta este un fapt. Continental pune siguranța angajaților pe primul plan. Facem eforturi pentru a continua eficient activitatea și, în același timp, să onorăm toate proiectele la care lucrăm în acest moment.

Continental, prin disponibilitatea de lichidități pe care o are la nivel mondial, se află într-o postură bună pentru a trece peste această perioadă. Cu toate acestea, mediul economic continuă să fie caracterizat printr-o incertitudine substanțială în ceea ce privește durata și severitatea perturbărilor. Prin urmare, rămâne dificil de evaluat posibile consecințe asupra producției, lanțului de aprovizionare și cerere.