FacebookTwitterLinkedIn

Valul de căldură creşte factura la energie şi arată, în plus, cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic Naţional (SEN), susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

Specialistul respinge explicaţia potrivit căreia canicula ar fi cauza directă a scumpirilor. „Valul de căldură nu este cauza problemei, ci doar testul care arată cât de vulnerabil a devenit sistemul energetic din România.” Potrivit acestuia, creşterea efectivă a consumului produsă de caniculă este, de regulă, între 80 şi 120 de lei pe lună, iar în locuinţele de la ultimul etaj, cu suprafeţe vitrate mari şi neumbrite, unde aerul condiţionat funcţionează aproape continuu, poate depăşi 180-230 de lei.

Chisăliţă precizează un aspect tehnic important pentru consumatorii cu contract la preţ fix. „Această majorare este determinată în principal de consumul mai mare al locuinţei, nu de variaţiile zilnice ale preţului angro. Chiar dacă preţul energiei pe piaţa pentru ziua următoare creşte puternic în zilele caniculare, un client casnic cu contract la preţ fix nu vede imediat această volatilitate în factură; efectul direct este consumul suplimentar, iar eventualele creşteri ale preţurilor se reflectă doar atunci când furnizorii îşi actualizează ofertele sau expiră contractele existente.”

Potrivit şefului AEI, întrebarea reală nu este de ce consumăm mai mult, ci de ce România nu mai poate produce suficient în momentele în care are cea mai mare nevoie de energie. „Când cererea creşte, România ajunge să importe volume tot mai mari de electricitate, iar această dependenţă se vede imediat în preţuri. Problema este că nici vecinii noştri nu au surplus. Grecia, Bulgaria, Ungaria şi alte state din Europa de Sud-Est trec prin acelaşi episod de consum ridicat. Ucraina continuă să absoarbă cantităţi importante de energie din regiune.”

El notează că mixul energetic diversificat al României prin hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze şi cărbune, completate de energia regenerabilă, nu mai este suficient atunci când capacităţile disponibile în orele de vârf nu acoperă consumul intern. „O parte dintre grupurile clasice au fost retrase sau funcţionează limitat, hidroenergia depinde de condiţiile hidrologice, iar producţia din surse regenerabile rămâne dependentă de vreme. Fără suficiente capacităţi flexibile şi fără sisteme de stocare dezvoltate, importurile devin soluţia implicită.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.