Autoritățile din China vor interzice producătorilor auto utilizarea termenilor „conducere inteligentă” şi „conducere autonomă” în reclamele ce promovează funcţii de asistenţă la conducere.
Această decizie a fost luată în cadrul unei întâlniri între Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei şi aproape 60 de reprezentanţi ai industriei auto, potrivit Reuters.
Decizia vine în urma unui accident fatal din luna martie, în care a fost implicat modelul SU7 al Xiaomi, cel mai bine vândut sedan al companiei, anunță și news.ro. Conform anchetei preliminare, vehiculul s-a izbit de un stâlp de beton cu 97 km/h şi a luat foc, la scurt timp după ce şoferul a preluat controlul de la sistemul de asistenţă avansată (ADAS).
Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei a confirmat oficial întâlnirea şi a precizat că noile reglementări privind actualizările software over-the-air pentru vehiculele inteligente şi conectate au fost clarificate în cadrul discuţiilor. Conform noilor reguli, producătorii auto nu mai au voie să testeze sau să îmbunătăţească sistemele ADAS de la distanţă pe vehicule deja livrate, fără aprobarea autorităţilor.
„Sunt necesare teste riguroase de fiabilitate şi aprobări oficiale înainte de orice lansare software”, spun oficialii chinezi.
Printre companiile prezente la întâlnire s-a numărat şi Huawei, furnizor ADAS pentru cel puţin şapte mărci auto, inclusiv Audi în China. Huawei nu a comentat deocamdată informaţia.
Reglementările mai stricte vin într-un context în care producătorii auto se grăbesc să lanseze modele echipate cu sisteme ADAS, promovând „conducerea inteligentă” ca element-cheie într-o luptă acerbă de preţuri, aflată deja în al treilea an consecutiv.
De exemplu, BYD a lansat în februarie cel puţin 21 de modele accesibile, cu preţuri sub 10.000 de dolari, echipate cu funcţii gratuite de „conducere inteligentă”. Alte companii, precum Leapmotor şi Toyota, au urmat și ele acest trend.
Centrul de cercetare pentru siguranţa rutieră al Ministerului Securităţii Publice din China a avertizat că firmele care induc în eroare consumatorii prin exagerarea capacităţilor sistemelor de asistenţă la condus pot fi amendate cu de până la 10 ori valoarea cheltuielilor de publicitate sau li se poate revoca licenţa comercială, potrivit legislaţiei în vigoare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.