FacebookTwitterLinkedIn

China va întări comunicarea strategică și coordonarea cu Uniunea Europeană, a spus ieri președintele Xi Jinping într-o conversație cu Charles Michel, președintele Consiliului European, potrivit Reuters.

Într-o întâlnire la Great Hall of the People din capitala chineză, Xi i-a spus lui Michel că speră ca “instituțiile UE și statele membre vor stabili un obiectiv clar și o percepție corectă a Chinei”, potrivit televiziunii de stat CCTV. “China va rămâne deschisă companiilor europene și speră ca UE să poată elimina interferențele incorecte pentru a oferi un mediu de business transparent pentru companiile chineze,” a spus Xi, adresându-se lui Michel.

Xi a spus că UE și China ar trebui să întărească coordonarea politicii macroeconomice și a avantajelor complementare, creând motoare noi de creștere și asigurând stabilitatea și încrederea în lanțurile de furnizare industriale.

Michel, care este într-o vizită în China, l-a întâlnit de asemenea pe premierul Li Keqiang și pe Li Zhanshu, președintele National People’s Congress. Vizita sa vine după ce liderii europeni s-au exprimat în direcția reducerii influenței companiilor chinezești în Europa.