FacebookTwitterLinkedIn

Wang Yi, ministrul chinez de Externe, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în care a afirmat că „Asia va fi stabilă dacă legăturile dintre China şi Japonia sunt şi ele stabile„ şi a susţinut ‘„consolidarea comunicării şi dialogului” între cele două ţări.

Wang Yi a remarcat că „doar atunci când Asia este stabilă, aceasta poate juca un rol important în lume” şi şi-a exprimat speranţa că Japonia şi China „vor învăţa din istorie, vor elimina interferenţele şi vor ajunge la un consens”, conform Agerpres.

Şeful diplomaţiei chineze a afirmat că Tokio trebuie „să şi îndeplinească angajamentele în principalele probleme sensibile”, printre care a evidenţiat dezacordurile istorice dintre cele două ţări şi Taiwan.

China şi Japonia trebuie să îşi gestioneze diferenţele şi să le împiedice să definească relaţia bilaterală”, a spus Wang, adăugând că speră că Tokio „percepe în mod obiectiv dezvoltarea Chinei” şi urmează “o politică pozitivă” faţă de Beijing.

La rândul său, Takeshi Iwaya a spus că Japonia „este dispusă să colaboreze cu China pentru a spori încrederea reciprocă”.

Ministrul japonez a subliniat „potenţialul mare de cooperare practică” cu China şi a mulţumit omologului său pentru că Beijingul a acordat posibilitatea cetăţenilor japonezi de a călători fără viză în China, afirmând totodată că Tokio „îşi va flexibiliza politica de vize” pentru a facilita schimburile între ambele părţi.

Relaţiile dintre China şi Japonia, în mod tradiţional tensionate din motive istorice, cum ar fi ocuparea japoneză a unei părţi a Chinei în anii 1930 şi 1940, s-au deteriorat şi mai mult ca urmare a apropierii Chinei de Rusia după invazia Ucrainei şi prin intensificarea activităţilor militare chineze în jurul Japoniei, în special în jurul insulelor Senkaku, cunoscute sub numele de Diaoyu în China şi a căror suveranitate este pretinsă de Beijing.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.