Zhang Ming, cercetător al Academiei Chineze de Științte Sociale, a declarat că economia statului ar putea crește până la sfârșitul lui 2020 cu 3%, pe măsură ce guvernul va oferi suport, conform Reuters.
PIB-ul Chinei ar putea reveni la o creștere de 2% – 3% în trimestrul al doilea, pe măsură ce toate fabricile și companiile își vor relua activitatea post-pandemie, iar producția se va intensifica.
În primul trimestru din 2020, din cauza crizei coronavirus, economia Chinei a scăzut cu 6,8%. Guvernul nu a stabilit un obiectiv de creștere a PIB în luna mai, de vreme ce perspectivele erau incerte.
Cu toate acestea, specialistul și-a exprimat și îngrijorarea cu privire la scăderea comenzilor internationale începând cu luna aprilie, când numărul cazurilor de coronavirus a început să crească și în restul țărilor. Posibilitatea apariției unui al doilea val ar putea constitui, la randul sau, un pericol.