Autoritățile chineze au organizat o întâlnire de urgență cu reprezentanți ai instituțiilor bancare pentru a discuta despre metodele de protejare ale activelor țării situate în străinătate de eventuale sancțiuni similare cu cele impuse Rusiei de către SUA.
Oficialii sunt îngrijorați că aceleași măsuri ar putea fi luate împotriva Beijingului în cazul unui conflict militar regional sau al unei alte crize. Administrația președintelui Xi Jinping și-a menținut sprijinul pentru Vladimir Putin pe toată durata crizei războiului din Ucraina, iar băncile și companiile chineze fac tranzacții cu precauție cu entitățile rusești, ceea ce ar putea declanșa implementarea unor eventuale sancțiuni din partea SUA, relatează Financial Times.
Conferința desfășurată pe 22 aprilie a inclus oficiali ai Băncii Centrale și ai ministerului de finanțe din China, precum și directori de la zeci de creditori locali și internaționali, cum ar fi HSBC. Ministerul de Finanțe chinez a declarat în cadrul întâlnirii că toate băncile mari străine și interne care operează în China sunt reprezentate în cadrul acestui dialog.
„Dacă China atacă Taiwan-ul, decuplarea economiilor chineze de cele occidentale va fi mult mai severă decât tăierea legăturilor cu Rusia, deoarece amprenta economică a Chinei atinge fiecare parte a lumii”, a spus una dintre persoanele informate despre întâlnire.
Andrew Collier, director general al Orient Capital Research din Hong Kong, a declarat că guvernul chinez poate fi îngrijorat „pentru că are foarte puține alternative și consecințele sancțiunilor financiare ale SUA s-au dovedit a fi dezastruoase”.
Printre activele din străinătate ale națiunii se numără în special rezervele sale valutare de 3.200 de miliarde de dolari. Vastele dețineri denominate în dolari ale Chinei variază de la obligațiuni de trezorerie americane de peste 1.000 de miliarde de dolari până la clădiri de birouri din New York. De exemplu, Dajia Insurance Group, deținută de statul chinez, deține Waldorf Astoria New York.
Unii bancheri au sugerat că Banca Centrală ar putea cere exportatorilor să schimbe toate veniturile lor obținute în valute străine în moneda națională chineză. Exportatorilor li se permite în prezent să rețină o parte din câștigurile lor în valute străine, precum euro sau dolari, pentru o utilizare ulterioară.
Alții au sugerat o reducere semnificativă a cotei anuale de 50.000 de dolari permisă cetățenilor chinezi în scopul călătoriilor în străinătate, educație și alte achiziții offshore.
Unii bancheri prezenți la discuții s-au îndoit, totuși, cu privire la scenariul în care Washingtonul și-ar putea permite vreodată să rupă legăturile economice cu China, având în vedere statutul său de a doua cea mai mare economie a lumii, deținerile uriașe de active în dolari și relația comercială strânsă cu SUA.
„Este dificil pentru SUA să impună sancțiuni masive împotriva Chinei. Este ca o distrugere reciprocă într-un război nuclear”, adaugă specialiștii.