China intenționează să-și consolideze politica fiscală în 2024 pentru a impulsiona economia în declin. Decizia vine în urma unei întâlniri a oficialilor Partidului Comunist, la doar câteva zile după ce Moody’s și-a retrogradat perspectiva privind ratingul de credit al Chinei la negativ, de la stabil.
Agenția de rating a citat riscuri legate de „creșterea economică pe termen mediu mai scăzută din punct de vedere structural și persistent” și probleme continue în sectorul imobiliar al Chinei.
Oficialii de la întâlnirea de vineri, care a fost prezidată de liderul Xi Jinping și la care a participat și Birou Politic format din 24 de membri, s-au angajat să facă mai mult pentru a extinde cererea internă și pentru a stabiliza comerțul și investițiile externe, potrivit unui raport publicat de agenția oficială de presă Xinhua, citată de CNN.
„Anul viitor, trebuie să continuăm să implementăm o politică fiscală proactivă și o politică monetară prudentă”, se arată în comunicat.
Oficialii au reiterat, de asemenea, importanța prevenirii riscurilor în domenii-cheie. Întâlnirea de vineri a avut loc într-un moment critic pentru a doua cea mai mare economie a lumii, care se confruntă cu probleme din ce în ce mai profunde.
Scăderea persistentă a pieței imobiliare are efecte asupra economiei în general, inclusiv asupra administrațiilor locale, care se confruntă cu datorii. Unii dintre cei mai mari dezvoltatori ai Chinei au trecut deja în insolvență.
Moody’s a declarat că se așteaptă ca rata anuală de creștere economică a Chinei să scadă la 4% în 2024 – 2025 și la o medie de 3,8% pe an între 2026 și 2030. Factorii structurali, inclusiv o demografie mai slabă, ar putea conduce la o scădere a creșterii potențiale până la aproximativ 3,5% în 2030.
China se așteaptă la o creștere de „aproximativ 5%” în acest an. Prin comparație, în deceniul dinaintea pandemiei, economia chineză a crescut în medie cu 7,7% pe an, potrivit BlackRock.