Breitling şi-a amintit de publicul feminin, a cooptat-o pe Charlize Theron ca ambasador și, astfel, a lansat noua colecție Navitimer pentru doamne și domnișoare – multe variante organizate în jurul celor două dimensiuni noi: 32 și 36 mm.
Navitimer – pentru cei câțiva care probabil nu au aflat încă – este una dintre emblemele brandului. Așa cum spunea Georges Kern, CEO-ul Breitling, „Poți să zărești pe cineva în partea opusă a unei încăperi și să știi că poartă un Navitimer. Atât de ușor de recunoscut este acest model. Charlize Theron se descurcă de minune ca reprezentantă a acestei linii de produse tocmai pentru că și ea, la rândul ei, este un simbol cunoscut în întreaga lume pentru forța, frumusețea și talentul său, dar și pentru povestea ei impresionantă”.

Actrița Charlize Theron, deținătoare a unui Premiu Oscar, este imaginea noilor modele Navitimer de 36 și, respectiv, 32 mm, ea apărând în campania Navitimer – For the Journey.
Versiunea de 32 mm a noului Navitimer are diamante pe post de indecși orari, indiferent de materialul din care este realizată carcasa. Opțiunile de cadran includ sidef alb, roz sau albastru deschis la modelele din oțel și sidef alb la modelele din aur roșu sau la cele bicolore. Mi-a plăcut foarte mult să port modelul cu cadran din sidef roz – este un ceas mic și delicat, dar de mare impact, care m-a făcut să apreciez cu adevărat această versiune mini. Navitimer 32 mm este acționat de mecanismul Breitling Caliber 77, certificat COSC, și este rezistent la apă până la o adâncime de 50 de metri.


Breitling a lansat noile modele Navitimer 36 mm în variante din oțel, aur roșu și bicolor – din oțel și aur roșu. Modelele din oțel sunt prevăzute cu cadrane argintii, antracit și verde-mentă, toate având indecși orari tip baghetă. Edițiile din aur roșu și cele bicolore au cadrane din sidef alb cu diamante pe post de indecși orari. Păstrând tradiția Breitling, noile modele sunt disponibile fie cu o brățară cu șapte rânduri, asortată cu carcasa, fie cu o curea din piele de aligator în diverse nuanțe de verde, roșu bordeaux, antracit și maro.


La rândul său, versiunea de 36 mm este acționată de mecanismul automat Breitling Caliber 17, certificat COSC, cu o rezervă de funcționare de 38 de ore, carcasa fiind rezistentă la apă până la o adâncime de 30 de metri.
Sunt de multă vreme o susținătoare a ceasurilor adevărate pentru femei, a eforturilor reale din partea brandurilor de a le oferi încheieturilor feminine piese care să nu fie doar niște versiuni mai mici și roz ale ceasurilor pentru bărbați – iar Breitling nu dezamăgește în această privință. Noile modele sunt o completare veselă, versatilă, diversă și de mare impact în universul Navitimer, un nou pilon pe care Breitling se poate baza în cruciada sa pentru a cuceri inimi și segmente de piață.


Raluca Michailov, Viena