FacebookTwitterLinkedIn

Spania a înregistrat un nou record în ceea ce privește cheltuielile făcute de turiștii străini în 2023, acestea ajungând la 108,662 miliarde de euro, în creștere cu 24,7% față de anul 2022 și depășind nivelul din 2019, înaintea pandemiei, când turiștii străini au cheltuit 91,912 miliarde de euro, potrivit informațiilor transmise de AP și EFE.

Numărul vizitatorilor străini în Spania a ajuns la un nivel record în 2023, de 85,1 milioane. Sosirile în Spania au înregistrat o creștere de 18,7% față de 2022 și au depășit nivelul dinaintea pandemiei, când s-au înregistrat 83,5 milioane, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INE).

În ceea ce privește proveniența vizitatorilor străini, cei mai mulți au venit din Marea Britanie (17,3 milioane, ușor sub nivelul din 2019 de 18 milioane), Franța (11,8 milioane) și Germania (10,8 milioane). Cheltuielile cele mai mari au fost efectuate de turiștii din Marea Britanie (19,947 miliarde de euro, cu 16,3% mai mult față de 2022), Germania (12,978 miliarde de euro, în creștere cu 12,6%) și Franța (9,767 miliarde de euro, cu 19,7% în creștere).

Principalele destinații alese de turiști în 2023 au fost Catalonia, Insulele Baleare și Insulele Canare.

În decembrie, 5,2 milioane de turiști străini au vizitat Spania, înregistrând o creștere de 26,2% față de perioada similară din 2022 și de 21% față de perioada similară din 2019.

Turismul rămâne un sector strategic pentru economia Spaniei, fiind responsabil în 2022 pentru 11,6% din Produsul Intern Brut și 9,3% din forța de muncă, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.