FacebookTwitterLinkedIn

Chanel a prezentat una dintre cele mai interesante colecții ale anului în materie de giuvaiergerie: Haute Joaillerie Sport. Artizanii Casei au reușit să ne convingă încă o dată de prospețimea viziunii stilistice impuse în prima jumătate a secolului XX de Gabrielle Chanel.

Nimeni nu a făcut din sport un spectacol stilistic atât de convingător așa cum a reușit Gabrielle Chanel, care a pus în centrul viziunii sale ideea de emancipare a corpului. Revoluționarul look șic și degajat creat și impus de ea în moda feminină s-a clasicizat de multă vreme. Dar asta nu înseamnă că și-ar fi pierdut din energie.

Cu o intuiție imbatabilă, Mademoiselle Chanel a știut nu doar să recunoască și să exploateze dorința de schimbare stilistică a noilor elite și a boemei de la începutul secolului XX, ci și să-i dea o turnură și o coerență neașteptate. Perspectiva ei, marcată de experiențele trăite alături de mondenii Étienne Balsan și Boy Capel, de preferințe și idiosincrazii ferme, nu era doar o nouă viziune asupra modei, ci și asupra stilului de viață: feminitatea se elibera din „corsetul” stilistic și social din Belle Époque.

1921, când Mademoiselle Chanel lansează parfumul Chanel No. 5 și deschide boutique-ul de la celebra adresă pariziană Cambon 31, este și anul în care ea a creat un atelier Sport în cadrul Casei haute couture. Ideea de a asocia sportivității un nou limbaj stilistic, sofisticat în aparenta lui simplitate, trimite la partidele de polo călare, la vestimentația marinărească, la atmosfera balneară de la Vichy sau la cea monden-estivală de la Biarritz și Deauville. Noua modă devine cartea câștigătoare a tinerei  couturière, singura care, postum, avea să reprezinte domeniul creației vestimentare în topul Time al celor mai influente personalități din secolul XX.

Iar această carte rămâne câștigătoare și azi, după cum ne-o dovedește splendida și incredibil de bogata colecție Haute Joaillerie Sport concepută de Patrice Leguéreau, directorul de creație al atelierelor de giuvaiergerie Chanel. „M-am inspirat din stilul sportiv Chanel, din eleganța liniei și din libertatea mișcării, toate acestea – părți integrante ale istoriei Casei”, mărturisea el.

Haute Joaillerie Sport pune laolaltă tendințe contrarii pentru a crea un efect dramatic și, în același timp, echilibrat. Primul contrast pe care Leguéreau a mizat – poate cel mai impresionant – e acela dintre noblețea briliantelor și aerul degajat-senzual al pieselor. Există, apoi, o foarte atentă cultivare a contrastului cromatic binar dintre aceste briliante albe și safire, smaralde, onix sau rubine. În cazul unora dintre creații, polii contrastivi se înmulțesc: alb-roșu-albastru, alb-verde-albastru sau chiar alb-galben-roșu-negru. Sunt culori „pline”, fără nuanțe, valorificând uneori o opoziție secundă, anume aceea dintre opacitate și transparență. „Textura” pieselor, maniera în care nestematele sunt prinse în metalul nobil, proliferările briliantelor și rigoarea geometrică adaugă niveluri succesive de complexitate, în căutarea unui echilibru dinamic, al forțelor contrare.

Colecția Haute Joaillerie Sport este constituită din zeci de piese, grupate în șase teme: Print, Gold Slider, Graphic Line, Quilted Icons, Sporty 5 și Sweater. Ideii de sportivitate i se oferă una dintre cele mai impetuoase și opulente expresii pe care le-a cunoscut în lumea giuvaiergeriei. Patrice Leguéreau a înțeles perfect și a aplicat fără rest profesiunea de credință a lui Gabrielle Chanel: fiecare colț și aspect al universului nostru trebuie vegheat de „tirania” ochiului estetului.