FacebookTwitterLinkedIn

Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA a anunțat instalarea unor panouri fonoabsorbante pe două tronsoane intens circulate ale rețelei feroviare, în zonele urbane din apropierea Podului Constanța și a localității Chitila, în scopul reducerii poluării fonice generate de traficul feroviar.

Proiectul este finanțat de la bugetul de stat și vizează montarea de panouri de protecție fonică pe Linia 800, între București Nord și Constanța, în zona Podului Constanța (km 4+300 – km 4+600), și pe Linia 300, între București Nord și Predeal, în zona Chitila (km 10+550 – km 11+050).

Potrivit CFR SA, panourile vor contribui la o reducere estimată a zgomotului cu aproximativ 10 decibeli [dB(A)] în zonele rezidențiale afectate. Acestea vor avea înălțimi variabile, între 2 și 4 metri, și vor fi instalate pe o lungime totală de aproximativ 1.000 de metri. Amplasarea se va face la distanțe optimizate față de linia de cale ferată, cu respectarea tuturor normelor de siguranță și reglementărilor urbanistice în vigoare.

Lucrările de execuție vor începe imediat după finalizarea procedurilor administrative și emiterea ordinului de începere, iar durata estimată a proiectului este de circa cinci luni. Termenul de finalizare este prevăzut pentru începutul anului 2026.

Valoarea totală a investiției se ridică la 10.813.530 lei (TVA inclus), iar măsura face parte din strategia companiei de modernizare a infrastructurii feroviare și de reducere a impactului asupra mediului în zonele dens populate.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.