FacebookTwitterLinkedIn

Compania CFR Călători a efectuat plăţi în cuantum de 10 milioane lei din fonduri proprii, în perioada 16 – 20 octombrie 2025, în contul datoriei restante reprezentând tariful de utilizare a infrastructurii (TUI), urmând ca o nouă plată în cuantum de 30 de milioane de lei să se efectueze în data de 22 octombrie.

Compania feroviară de călători a precizat că o altă sumă urmează a fi compensată pentru prestaţiile efectuate de către CFR Călători, către CFR SA.

CFR Călători: „În luna octombrie 2025, CFR Călători a primit de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) următoarele sume: în data de 15 octombrie a.c., 133 de milioane de lei ce reprezintă compensaţia care a fost utilizată pentru plata salariilor şi a obligaţiilor către Bugetul de Stat, obligaţii care sunt în cuantum de 158 milioane de lei (diferenţa a fost suportată din încasările CFR Călători); în data de 21 octombrie a.c. a intrat în conturile companiei suma de 105 milioane de lei reprezentând facilităţi. Această sumă va putea fi utilizată de către CFR Călători începând cu data de 22 octombrie 2025, conform unei adrese emise de către Trezoreria Bucureşti, pentru plăţi parţiale a datoriilor restante către diverşi furnizori”, conform Agerpres.

În prezent, compania are datorii restante cuprinse, ca vechime, între 30 -180 de zile către diferiţi furnizori pentru plata: TUI, energie electrică, motorină, reparaţii şi salubrizare material rulant etc.

Potrivit companiei, structura cheltuielilor lunare în sumă de 360 de milioane de lei ale CFR Călători este următoarea: TUI – 60 milioane lei, energie – 40 milioane lei, obligaţii bugetare ANAF inclusiv eşalonarea – 80 milioane lei, salarii – 80 milioane lei, motorină tracţiune – 30 milioane lei, cheltuieli reparaţii, salubrizare, pază etc – 45 milioane lei, alţi furnizori – 25 milioane lei.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.