Pe fondul unei creșteri puternice a cererii pentru ciocolata Dubai, se declansează o criză globală a aprovizionării cu fistic.
Potrivit Financial Times, ascensiunea fulminantă a ciocolatei Dubai în vânzări a declanşat o criză globală a aprovizionării cu fistic, agravând penuria mondială de nuci verzi şi făcând ca preţurile acestora să crească vertiginous, notează news.ro.
Batoanele, o combinaţie de cremă de fistic, patiserie mărunţită şi ciocolată cu lapte, au avut un succes modest după lansarea lor în 2021 de către ciocolatierul FIX din Emiratele Arabe Unite – până când un videoclip TikTok le-a transformat într-o senzaţie globală.
„Clipul, postat în decembrie 2023, a adunat peste 120 de milioane de vizualizări şi a alimentat o nebunie mondială pentru ciocolata cu fistic, generând o serie de imitaţii”, scriu cei de la Financial Times.
Astfel, preţul sâmburilor de fistic a crescut de la 7,65 dolari pe kilogram în urmă cu un an la 10,30 dolari pe kilogram în prezent, a explicat Giles Hacking de la comerciantul de nuci CG Hacking.
„Lumea fisticului este practic epuizată în acest moment”, spune el.
Ciocolata nu este ieftină. În Regatul Unit, ciocolata „Dubai” de la Lindt costă 10 lire sterline pentru 145 de grame, mai mult decât dublul celorlalte tablete.
Stocurile de fistic erau deja în scădere după o recoltă dezamăgitoare anul trecut în SUA, principalul exportator al acestei nuci. Iranul, al doilea mare producător mondial, a exportat cu 40% mai mult fistic către Emiratele Arabe Unite în perioada de şase luni de până în martie 2025 decât în cele 12 luni anterioare, potrivit biroului vamal al Iranului.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.