Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Paul Polman, CEO Unilever: “Protejarea mediului înseamnă creștere economică”

"Nu vom atinge o creștere economică fără combaterea efectelor schimbărilor climatice – costul economic al lipsei de acțiune este mai mare decât cel al schimbării, iar politicienii noștri trebuie să dea dovadă de leadership", spune Paul Polman, CEO Unilever și Director World Business Council for Sustainable Development.
Paul Polman_CEO Unilever

Prea mult timp ni s-a spus că trebuie să alegem între creștere economică și protejarea mediului. De fapt, adevărul este exact invers, pentru că în 15 ani una nu va mai fi posibilă fără cealaltă.

Adevărul despre creșterea economică și schimbarea climatică este tot mai evident, obiecțiile celor care au interese în afacerile care implică o amprentă crescută de carbon par tot mai disperate. Aceste întârzieri vin în contradicție nu doar cu cercetările științifice, ci și cu realitatea economică pe care mulți lideri ai afacerilor globale au ințeles-o de mulți ani.

Astăzi, avem deja capitalul necesar de investiție pentru o economie prosperă și cu nivel scăzut al amprentei de carbon. Avem capacitatea de a inova. Avem tehnologia necesară. Avem cerința consumatorilor. Dar ceea ce ne lipsește este leadershipul politic.Avem în continuare nevoie de politici clare și consistente care să ne permită trecerea de la tehnologii ineficiente la o economie sustenabilă care promovează dezvoltarea și soluții clare, curate.

De fapt, această tranziție nu este greu de parcurs pe cât ar părea. Recent Comisia Globală pentru Economie și Mediu a emis raportul „Better Growth, Better Climate”. Comisia este alcătuită din lideri din randul oamenilor de afaceri, din guverne, societatea civilă și mediul academic și este consiliată de economiști de top, printre care și doi laureați Nobel.

Raportul prezintă clar ceea ce multe business-uri globale deja știu: costul de a nu acționa este acum mai mare decât cel al schimbării, iar oportunitățile sunt nelimitate. Dacă vă îndoiți de acest lucru, uitați-vă ce fac companiile globale. Peste 50 de companii din top 200 la nivel mondial și-au impus obiective de reducere a emisiilor de carbon cu 6% în fiecare an. Trei sferturi dintre ele și-au stabilit deja mai multe obiective sociale și de mediu. Iar multe dintre ele și-au impus pe plan intern obiective pe care politicienii evită să le discute public – și-au impus costuri pentru carbon în previziunile financiare. Aceste schimbări de politici interne și strategii le permit companiilor să fie profitabile în cadrul unei economii fără carbon care va deveni inevitabilă, doar cu condiția ca liderii politici să ia deciziile corecte.

Fără cadrele de reglementare și semnalele politice corecte, nici cele mai hotărâte acțiuni nu își vor atinge obiectivele dorite. Mediul de business are nevoie ca liderii politici să asigure claritate, încredere și curaj.

Avem nevoie de obiective clare și specifice pentru reducerea emisiilor de carbon, care să ne ajute să ne atingem scopul de menținere a echilibrului în ecosistemul global.

Avem nevoie de instrumente financiare și reguli bine structurate, care să ne ofere stabilitate și siguranță, încurajând investițiile de orice fel, de la producția de energie la infrastructură inteligentă și tehnologie pentru agricultură.

Și avem nevoie de lideri puternici care să țină cont de efectele asupra mediului înconjurător în orice decizie care este luată – de la folosirea terenurilor, reducerea risipirii de alimente și da – costul carbonului. Aceste idei de bun-simț vor fi extrem de benefice din punct de vedere economic și ne vor ajuta să stabilim noi limite.

Beneficiile unei economii cu nivel redus de carbon se extind dincolo de sectorul de sănătate – terenurile arabile vor putea fi din nou practicate, iar populația va avea acces la mai multă hrană.

Dacă numai 12 procente din terenurile degradate din lume ar deveni din nou arabile, 200 de milioane de oameni ar putea fi din nou hrăniți, iar veniturile fermierilor vor crește cu 40 de miliarde de dolari pe an. Iar instrumente financiare noi pot reduce cu 20 de procente costurile de finanțare a energiei electrice fără emisii de carbon.

Orașele se vor dezvolta și ele. Odată cu creșterea exponențială a populației și urbanizarea rapidă, cererile pentru energie, apă și resurse finite vor exploda. Prin adoptarea unor strategii inteligente de creștere și promovare a dezvoltării orașelor dense și compacte, centrele noastre urbane vor deveni bastioane de sustenabilitate. Orașele vor reduce emisiile, vor utilizamai puține resurse prețioase și vor oferi o mai bună calitate a vieții. Și dacă vom construi într-un mod inteligent, vom putea salva 3 miliarde de dolari în următorii 15 ani.

Atingerea nivelului redus de carbon nu trebuie să fie costisitoare, trebuie doar ca noi să investim mai inteligent. Acțiunile asupra mediului presupun o creștere a investițiilor cu 4,5% din cele 90 de miliarde de dolari pe care le avem alocate infrastructurii clădirilor, agriculturii și energiei pentru următorii 15 ani. Investiția suplimentară este relativ mică și, cel mai probabil, va fi compensată prin dezvoltarea productivității, inovație și costuri operaționale reduse.

Această cale de dezvoltare necesită sprijin politic care plasează interesele câtorva industrii învechite în spatele celor care vor beneficia de tehnologii noi și curate.

Liderii din sectoarele publice, private și ale societății civile s-au întâlnit la New York luna trecută pentru summitul Națiunilor Unite „Better Growth, Better Climate” pentru a stabili un plan de acțiune care va ajuta la recunoașterea oportunităților care se ivesc în crearea unui viitor sustenabil și prosper.

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii