„Acest lucru a prins viteză puțin mai rapid decât anticipasem chiar și noi”, a declarat Mark Zuckerberg despre realitatea virtuală și augmentată, în cadrul unui interviu live susținut de Maurice Lévy prin videoconferință, potrivit Agerpres.
Facebook a lansat recent noii săi ochelari de realitate virtuală Oculus Quest 2, iar în prezent are peste 10.000 de angajați care lucrează în domeniul realității virtuale și al realității augmentate. „Investim miliarde și miliarde și miliarde de dolari” în aceste tehnologii, pentru a construi un „viitor extraordinar în următorii 5-10 ani”, a precizat CEO-ul Facebook. Aplicațiile pentru ochelarii de realitate virtuală precum Oculus și alte produse concurente „au început să părăsească” jocurile video, primul domeniu în care s-au dezvoltat, a adăugat Zuckerberg.
Pentru Facebook, realitatea augmentată sau virtuală nu este „doar un mijloc pentru a crea o nouă experiență formidabilă, ci și pentru a iniția un val economic care are putea crea oportunități pentru oamenii din lumea întreagă”, a mai menționat CEO-ul.
Potrivit lui Zuckerberg, viitorul arată excepțional. El propune chiar și eliminarea mai multor obiecte fizice care vor deveni, în curând, inutile.
„Faceți acest experiment de gândire – gândiți-vă la toate lucrurile din viața voastră care nu au de fapt nevoie să fie fizice și care ar putea fi înlocuite de o hologramă într-o lume în care purtați ochelari inteligenți”, a explicat fondatorul Facebook. „Televiziunile nu vor mai avea nevoie de o existență fizică, ar putea fi doar o aplicație” care, prin intermediul acestor ochelari „proiectează pe un perete imagini pe care le puteți vedea împreună cu prietenii voștri”, a continuat el.
„Decât să fie nevoie de crearea unei televiziuni sau a tot felul de alte obiecte fizice complexe, care necesită fabricare și materii prime, orice copil sau programator din lume va putea face acest lucru cu un set de unelte de concepție 3D și cu ajutorul unui cod, după care va putea să le vândă în lumea întreagă, fără să-și facă griji pentru logistică sau livrare”, a conchis Zuckerberg.