FacebookTwitterLinkedIn

Cencora România își va reloca birourile în One Cotroceni Park, după ce compania a semnat un contract de închiriere cu dezvoltatorul One United Properties. 

Cencora este un jucător global în domeniul soluțiilor farmaceutice, cu peste 51.000 de specialiști, operațiuni în 50 de țări și peste 1.400 de sedii. Compania, care până acum a funcționat într-un spațiu din Sectorul 6, în zona Podului Ciurel, va ocupa peste 2.200 mp în clădirea de birouri certificată LEED Platinum și WELL Health & Safety. 

„Relocarea sediului Cencora România face parte din direcția strategică a companiei de a integra sustenabilitatea în toate aspectele activității sale”, a declarat Mihai Păduroiu, CEO Office Division.

One Cotroceni Park este un proiect de regenerare urbană care combină funcțiuni de birouri, rezidențiale și retail. Dezvoltarea include facilități precum sală de sport, piscină, restaurante, servicii medicale, bănci și spații de coworking.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.