Cautare




, Contributor

SEO & Content Marketing Agency

Industrie |
|

Cele trei trenduri care vor influența turismul în 2020

2020 promite să aducă schimbări interesante în turismul global, în condițiile în care peisajul actual arată deja radical diferit comparativ cu anii trecuți. De la noi tipuri de vacanțe și până la destinații eco-friendly și deplasări sustenabile, putem identifica o serie de trenduri care nu vor dispărea nici în 2020.
 aboneaza-te
shutterstock_1054148693

Saturația destinațiilor consacrate

Cele mai populare destinații turistice par victimele propriului succes. Zilele de glorie, cu afluxuri de zeci de mii de turiști, au lăsat loc acum unui nou trend, tot mai pregnant, de conservare a patrimoniului, mediului și, mai nou, a localnicilor. Țări precum Indonezia, Filipine sau Thailanda au blocat complet accesul turiștilor pe anumite insule, pentru a proteja specii de animale pe cale de dispariție, în încercarea de a mai salva ceva din mediul grav afectat de ambarcațiuni și aglomerația de turiști.

Destinații altădată complet inaccesibile turistului de rând au devenit o simplă bifă de marcat pe harta celor avizi de aventură. Este deja celebră imaginea zecilor de turiști care așteptau cuminți, într-un lung șir, să urce până în vârful muntelui Everest. Tot mai mulți oameni trag însă un semnal puternic de alarmă în privința zecilor de tone de gunoi care se acumulează an de an pe cel mai înalt vârf al planetei. În condițiile în care industria ascensiunilor pe Everest aduce Nepalului peste 300 de milioane de dolari, autoritățile de acolo sunt puse în fața unei alegeri dificile, iar presiunea internațională de a face ceva este tot mai mare.

Destinațiile mai puțin populare vor avea de câștigat

De închiderea unor astfel de destinații ar putea profita cel mai mult tot țările din Asia, cele aflate în eșalonul doi al celor mai vizitate locuri de pe planetă. De aceea, vom vedea tot mai des anunțuri de vacanțe exotice precum oferte Sri Lanka.

Însă acest trend nu se oprește doar la insulele îndepărtate din Asia sau la alte destinațiile celebre. Dimpotrivă, se manifestă tot mai mult în cazul orașelor renumite sufocate, la propriu, de turiști. Locuitorii acestora sunt victimele faimei orașelor respective. Cel mai recent exemplu este Barcelona, unde autoritățile catalane depun tot mai multe eforturi de a limita numărul de turiști.

Numărul ridicat de vizitatori se dovedește o povară tot mai mare și pentru Veneția, deși turismul are o pondere semnificativă în finanțele orașului. Confruntați cu probleme acute precum gentrificarea, creșterea chiriilor sau a costurilor de trai, la care se adaugă și degradarea mediului, cei din Veneția au impus încă din 2017 interdicția de a pătrunde pe Marele Canal a vaselor de croazieră mai mari de 100.000 de tone. La aceasta se adaugă o nouă măsură, adoptată în luna septembrie a anului trecut, prin care fiecare turist trebuie să plătească o taxă de 10 euro la intrarea în oraș. Pe lista orașelor care nu mai încurajează turismul se mai găsesc și Bruges, care a oprit orice fel de reclamă turistică, și Amsterdam, unde autoritățile se gândesc serios să adopte aceeași măsură, de a nu mai face publicitate orașului.

Sustenabilitatea va fi cuvântul de ordine pentru experiențele turistice

Turismul sustenabil, sau eco-turismul, devine o mișcare tot mai populară pe măsură ce crește gradul de conștientizare a schimbărilor climatice. Oameni de știință sau activiști precum Greta Thunberg reușesc tot mai mult să aducă în prim plan discuțiile despre sustenabilitate, făcând atât marii tur-operatori, cât și oamenii să ia mai atent în calcul impactul călătoriilor lor asupra mediului.

Cum se traduc aceste mișcări în economia turismului global? Mai puține zboruri, sau alegerea responsabilă a unor mijloace de transport cu impact mai redus asupra mediului, alegerea unor destinații unde autoritățile fac deja pași importanți în exploatarea responsabilă a atracțiilor turistice, emergența tot mai evidentă a obiectelor produse în mod sustenabil, din materiale regenerabile, promovarea de către marile agenții de turism sau de către companiile aeriene a unor noi opțiuni de zbor mai ecologic, folosind modele de avioane cu amprentă redusă de carbon și creșterea interesului popular asupra formelor de transport clasice, precum trenul sau vaporul.

Noile tehnologii vor continua să revoluționeze turismul

Tehnologiile de ultimă oră vor continua să joace un rol central în turismul global, în condițiile în care tranzacțiile și rezervările online se fac tot mai mult prin intermediul telefoanelor mobile. Schimbările se manifestă însă mult mai profund la nivel de infrastructură și servicii. Aeroporturile pot dirija mai bine fluxul de trafic și pasagerii grație tehnologiilor de recunoaștere facială sau a celor care folosesc date biometrice. 

Conexiunile de date sunt tot mai des întâlnite și mai accesibile la bordul avioanelor, permițând unui număr mai mare de oameni să lucreze chiar și de la mii de metri înălțime. Algoritmii și inteligența artificială vor juca un rol tot mai important în predicția următoarelor destinații de succes, în personalizarea ofertelor adresate turiștilor sau în încercarea de a le ghici gusturile și nevoile.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii