FacebookTwitterLinkedIn

„Într-un an problematic pentru majoritatea companiilor, un grup mic a strălucit: companile farmaceutice, ajutate de eforturile pentru un vaccin anti-Covid-19; giganţii din domeniul tehnologiei informaţionale, stimulaţi de tendinţa muncii de acasă; şi grupurile de retail care oferă la domiciliu produse de necesitate pe durata restricţiilor antiepidemice”, subliniază FT, într-un articol realizat în cadrul unei serii dedicate „rezistenţei corporative într-un an devastator la nivel uman şi economic”.

Clasamentul celor mai profitabile 100 de companii din lume

Pe primul loc în topul celor mai profitabile companii în timpul pandemiei  se află gigantul american Amazon, specializat în comerţul online. Valoarea de piaţă a companiei a crescut cu 401,1 miliarde de dolari în perioada pandemiei. Amazon anticipează că ar putea cheltui patru miliarde de dolari pentru a menţine funcţionarea logistică pe durata crizei generate de pandemie.

Microsoft se clasează pe locul secund, cu o creştere a valorii acţiunilor de 269,9 miliarde de dolari.  Apple ocupă locul al treilea, cu o creştere a valorii acţiunilor cu 219,1 miliarde de dolari. Producătorul de produse electronice a reuşit să obţină venituri de 58,3 miliarde de dolari în primul trimestru din 2020, în pofida închiderii tuturor magazinelor de retail.

Compania auto Tesla este pe locul patru, cu o creştere a valorii acţiunilor de 108,4 miliarde de dolari. „Un indicator-cheie este distanţa de 402 mile (646,9 km), autonomia celui mai nou model Tesla S, lucru care evidenţiază avansul tehnologic. Liderul clar în domeniul maşinilor electrice, Tesla îşi depăşeşte concurenţii, care depun eforturi pentru reechiparea fabricilor şi perfecţionarea sistemelor software. În paralel, directorul companiei, Elon Musk, promite modificarea întregului model al deţinerii de maşini, cu flote de taxiuri robotizate fără şofer”, notează FT.

Compania din domeniul tehnologiei informaţionale Tencent, cu sediul în Shenzhen (China), este pe locul cinci, cu o creştere de 93 de miliarde de dolari. Veniturile obţinute din jocuri online au crescut cu 31% în primul trimestru.

Reţeaua socială online Facebook este pe locul şase, cu o creştere de 85,7 miliarde de dolari. Un indicator-cheie este creşterea cu 39% a serviciilor publicitare pe platforma Facebook în primul trimestru.

Grupul din domeniul tehnologiei informaţionale Nvidia, cu sediul în SUA, ocupă locul şapte, cu o creştere de 83,3 miliarde de dolari.

Alphabet este pe locul opt, cu o creştere a valorii activelor cu 68,1 miliarde de dolari. Chiar dacă ponderea serviciilor de publicitate s-a prăbuşit la sfârşitul lunii martie, veniturile generate de YouTube au crescut cu aproape 10%.

Compania americană care oferă servicii de plată online PayPal este pe locul nouă, cu o creştere de 65,4 miliarde de dolari. PayPal a avut 7,4 milioane de utilizatori noi în aprilie.

Locul zece este ocupat de grupul de telecomunicaţii american T-Mobile, cu o creştere a valorii de 59,7 miliarde de dolari.

Următoarele locuri:

  1. Pinduoduo (valoare suplimentară – 55,2 miliarde de dolari)
  2. Netflix (55,1 miliarde dolari)
  3. Meituan Dianping (53,6 miliarde dolari)
  4. Shopify (51,4 miliarde dolari)
  5. Zoom Video (47,9 miliarde dolari)
  6. JD.com (44,3 miliarde dolari)
  7. Adobe (40,1 miliarde dolari)
  8. Audi (37,8 miliarde dolari)
  9. AbbVie (37,7 miliarde dolari)
  10. Kweichow Moutai (35,5 miliarde dolari)
  11. Chugai Pharmaceutical (33,9 miliarde dolari)
  12. Alibaba Group (32,8 miliarde de dolari)
  13. Sea Group (31,8 miliarde dolari)
  14. The Home Depot (31,5 miliarde dolari)
  15. ASML (27,3 miliarde de dolari)
  16. Roche (27,1 miliarde dolari)
  17. Prosus (24,6 miliarde dolari)
  18. ServiceNow (23,1 miliarde dolari)
  19. Regeneron Pharmaceuticals (20,1 miliarde)
  20. Alibaba Health Information (20,1 miliarde dolari)
  21. Samsung Biologics (20 miliarde dolari)
  22. Novo Nordisk (19,8 miliarde dolari)
  23. Salesforce (19,1 miliarde de dolari)
  24. Adyen (19 miliarde dolari)
  25. Eli Lilly (18,8 miliarde dolari)
  26. Moderna (18 miliarde dolari)
  27. Mercado Libre (18 miliarde dolari)
  28. Dexcom (17,2 miliarde dolari)
  29. NetEase (17 miliarde dolari)
  30. Mindray (17 miliarde dolari)
  31. DocuSign (16,3 miliarde dolari)
  32. Vertex Pharmaceuticals (16,3 miliarde dolari)
  33. Twilio (16,1 miliarde dolari)
  34. Square (15,7 miliarde dolari)
  35. CATL (15,4 miliarde dolari)
  36. American Tower (15,2 miliarde dolari)
  37. Prologis (15,1 miliarde dolari)
  38. Keyence (14,6 miliarde dolari)
  39. Atlassian (14,2 miliarde dolari)
  40. Luxshare Precision (14,2 miliarde dolari)
  41. Nestle (14,2 miliarde dolari)
  42. Danaher (14,1 miliarde dolari)
  43. Digital Realty Trust (14 miliarde dolari)
  44. Datadog (13,6 miliarde dolari)
  45. Veeva (13,4 miliarde dolari)
  46. International Holdings Company (12,5 miliarde dolari)
  47. Activision Blizzard (12,5 miliarde dolari)
  48. Equinix (12 miliarde dolari)
  49. S&P Global (11,8 miliarde dolari)
  50. Advanced Micro Devices (11,6 miliarde dolari)
  51. Autodesk (11,5 miliarde dolari)
  52. Lonza (11,5 miliarde dolari)
  53. Crown Castle (11,5 miliarde dolari)
  54. Jiangsu Hengrui Medicine (11,5 miliarde dolari)
  55. Flutter (11,5 miliarde dolari)
  56. Foshan Haitian Flavouring & Food (11,2 miliarde dolari)
  57. Wuliangye Yibin (11,2 miliarde dolari)
  58. Daiichi Sankyo (11,1 miliarde dolari)
  59. CrowdStrike (11 miliarde dolari)
  60. SF Holding (11 miliarde dolari)
  61. ZTO Express (10,9 miliarde dolari)
  62. Celltrion (10,8 miliarde dolari)
  63. Wayfair (10,7 miliarde dolari)
  64. Centene (10,7 miliarde dolari)
  65. Hermès (10,6 miliarde dolari)
  66. Lowe’s (10,6 miliarde dolari)
  67. Spotify (10,3 miliarde dolari)
  68. Hansoh Pharmaceutical Group (10,3 miliarde dolari)
  69. Gilead Sciences (10,3 miliarde dolari)
  70. Okta (10,2 miliarde dolari)
  71. Barrick Gold (10,1 miliarde dolari)
  72. Chongqing Zhifei Biological Products (10 miliarde dolari)
  73. China Tourism Group Duty Free (9,5 miliarde dolari)
  74. Muyuan Foods (9,4 miliarde dolari)
  75. TAL Education Group (9,4 miliarde dolari)
  76. RingCentral (9,4 miliarde dolari)
  77. Lululemon (9,3 miliarde dolari)
  78. LG Chem (9,3 miliarde dolari)
  79. Reliance Industries (9 miliarde dolari)
  80. Offcn Education Technology (9 miliarde dolari)
  81. Newmont (8,9 miliarde dolari)
  82. Just Eat Takeaway (8,9 miliarde dolari)
  83. Unilever (8,9 miliarde dolari)
  84. AstraZeneca (8,7 miliarde dolari)
  85. L’Oréal (8,7 miliarde dolari)
  86. Snap (8,6 miliarde dolari)
  87. Changchun High & New Technology Industry (8,4 miliarde dolari)
  88. Chewy (8,3 miliarde dolari)
  89. GSX Techedu (8,2 miliarde dolari)
  90. Teladoc Health (8,2 miliarde dolari).