Cautare




, Contributor

Travel |
|

Cele mai spectaculoase cascade din lume (partea I)

Cascadele sunt niște minuni ale naturii. Fie că le găsim în Ialia,Norvegia, Islanda sau în orice alt colț de pe marele Pământ, spectacolul oferit de fiecare în parte este unic și greu de pus în cuvinte. Iată o parte din topul celor mai frumoase cascade din lume, potrivit TheGuardian.com.
 aboneaza-te

Cascada Cola de Caballo, din Pirinei, Spania

Cascada Cola de Caballo (sau ”Coada Calului”) este cea mai spectaculoasă dintre numeroasele cascade pe care le întâlnești de-a lungul râului Arazas din Parcul Național Ordesa. O drumeție de 3 ore te poartă printre locuri de vis, cu păduri de brad și de fag, o pistă forestieră și alte cascade impresionante. La o distanță de o oră se află cabana izolată din muntele Góriz – Refugio de Góriz, unde turiștii se pot bucura de unul dintre cele mai limpezi ceruri din Europa pe timp de noapte. Peisajele sunt impresionante și scot în evidență măreția înfloritoare a Muntelui Perdido (Muntele Pierdut). Privind în jos, din vârful său de 3.300 de metri, sunt multe șanse să observi  zăgani gigantici (numiți și ”vulturi cu barbă”). Spre nord, peste granița cu Franța se află Gavarnie, o altă cascadă superbă.

Cascadele Acquafraggia, din Lombardia, Italia

Cascada Acquafraggia este o cascadă impresionantă și accesibilă pentru turiși, situată în apropiere de Borgonuovo, în regiunea Lombardia,din nordul Italiei. Din parcare și pâna la baza cascadei se ajunge în doar câteva minute. Este un loc perfect pentru picnic în familie. Aici copii se pot juca și se pot bucura de râul Acquafraggia care cade de la o înălțime de peste 130 de metri. În împrejurimi se găsesc piscine naturale și chioșcuri pentru a servi o băutură răcoritoare.

Cascada Grawa, din Austria

Cascada Grawa este situată în Valea Stubai din Austria, are 85 de metri lățime și este considerată cea mai mare cascadă din Alpii de Est. În funcție de anotimp, cantitatea de apă pe care o poartă la vale poate fi mai mică sau mai mare. La început de vară debitul apei este mai mare, datorită topirii zăpezilor în munte. Se poate ajunge aici cu autobuzul, folosind Stubai Super Card.

Cascada Svartifoss, din Islanda

Superba cascadă Seljalandsfoss este situată în sudul Parcului Național Vatnajökull din Islanda. Deși nu este cea mai mare cascadă irlandeză, se poate spune că este una dintre cele mai frumoase și misterioase cascade din lume. Cascada are o înăltime de 60 m și se remarcă prin magnificele sale coloane octogonale de bazalt care o înconjoară. Prin spatele cascadei trece o potecă, de unde pot fi surprinse imagini spectaculoase de după pânza de apă a cascadei.

Cascada Søtefossen, din Norvegia

Norvegia este tărâmul făgăduinței când vine vorba despre cascade. Din păcate, multe dintre acestea sunt utilizate pentru marea industrie hidroelectrică a țării. O plimbare de-a lungul râului Kinso prezintă patru dintre cele mai neobișnuite cascade ale sale, culminând cu Søtefossen. Se poate pleca din Kinsarvik, unde există o stație de autobuz în sat și o parcare la începutul traseului, la câțiva kilometri de vale. Drumul îngust urcă 666 metri, este epuizant, dar merită; recompensa este pe măsură.

Cascasa Glen Maye, de pe Insula Man

O forță mică, dar puternică, Cascada Glen Maye este protejată de păduri pline de mușchi, ferigi și plante care cresc în jurul râului. Aceasta se află pe Insula Man, o insulă dependentă a Coroanei Britanice, situată în Marea Irlandei, între Irlanda și Anglia. Atunci când râul nu este plin, piscina de la poatele cascadei devine un loc minunat pentru a înota – cu ape adânci, sălbatice, limpezi și reci. Se spune că un spirit din folclorul insulei – Cabbyl-Ushtey (cal de apă) – locuiește aici. Glen Maye se află la 10 minute cu mașina de orașul Peel.

Cascada Cora Linn, South Lanarkshire, Scoția

Cel mai spectaculos loc din Scoția Centrală este Cora Linn care face parte dintr-un grup de cascade denumit Falls of Clyde. Se poate ajunge cu o plimbare pe jos din orașul istoric New Lanark pe un drum mărginit de copaci, pe lângă râu. Aceste cascade au impresionat și au inspirat poeți și scriitori de-a lungul secolelor, inclusiv Wordsworth, Coleridge și JMW Turner.

Mill și Whitfield Gill Force, Yorkshire,  din Marea Britanie

Mill Gill Force și Whitfield Gill Force sunt două cascade superbe, situate în regiunea pitorească Askrigg din Wensleydale. Una dintre ele este înconjurată de stânci și copaci, iar cealaltă este și mai spectaculoasă. În apropiere se află restaurantul în stil antic Kin’s Arms, unde se pot mânca prepararate delicioase.

Cascada Baatara George, din Liban

Cunoscută și sub denumirea de ”Peștera celor Trei Poduri”, cascada Baatara este o minunăție primordială. Aceasta se află în apropierea satului Tannourine (la 90 de minute cu mașina de Beirut), măsoară o înălțime de 250 metri, iar apele sale se pierd într-o peșteră imensă formată din rocă de calcar jurasic. Acest spectacol poate fi urmărit din satul Mgharet al-Ghaouaghir.

Cascada Gocta, din Peru

Cascada Gocta se află în jungla peruviană a Amazonului, la doar 26 km de Chachapoyas, din Peru. Secole întregi această minune a naturii a fost necunoscută lumii, până în 2006, când a fost descoperită din întâmplare de un explorator german, Stefan Ziemendorff, în timpul unei călătorii. Traseul de 6 km durează patru ore și merită tot efortul. Cascada are o impresionanta cădere de apă de 771 de metri.

[to be continued]

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii