Rezultatul s-a datorat creşterii puternice a acţiunilor la bursă, evoluție declanșată de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, în urma căreia investitorii au devenit tot mai interesați de piețele aflate în dezvoltare și la granița dintre lumea dezvoltată și cea săracă.
„Fondul a obţinut un randament al investiţiilor de 6,9%, după un an de evenimente politice şi incertitudine. Toate clasele de active ale fondului sunt generate de câştiguri, dar rezultatele acestea sunt datorate evenimentelor din a doua jumătate a anului”, a spus Yngve Slyngstad, CEO-ul acestuia, într-o declarație.
Fondul Guvernamental Global de Pensii de 900 de miliarde de dolari a avut un randament de 6,9%, anul trecut, după ce a urcat cu doar 2,7%, în anul precedent.
Acţiunile au câștigat 8,7%, bond-urile au crescut cu 4,3%, iar investiţiile imobiliare s-au apreciat cu 0,8%.
Fondul a crescut pentru al cincilea an consecutiv, după o apreciere puternică a acţiunilor în trimestrul al patrulea, care a balansat o scădere a obligaţiunilor. Pieţele de capital au urcat după alegerea surpriză a lui Donald Trump ca preşedinte al Americii, pe fondul optimismului legat de reducerea majoră a taxelor pentru corporaţii şi de reglementare, ceea ce ar putea stimula veniturile companiilor. Alegerea lui Trump a majorat și inflația globală.
Fondul a ajuns anul trecut să investească în 77 de țări, după ce anul trecut și-a adăugat în portofoliu Argentina.
Ponderea acținilor deținute de fond în Europa, la sfârșitul anului, a scăzut la 36%, de la 38,1%, cu un an mai devreme, în timp ce în America de Nord a crescut la 42,3%, de la 40%, a Asiei și a Oceania s-a redus la 17,9%, de la 18,1%, iar piețele emergente au reprezentat 10%, în creștere de la 9,8%.
„Creșterea ponderii piețelor emergente s-a datorat aprecierii investițiilor noastre și a evoluției cursului de schimb valutar”, au subliniat reprezentanții fondului.
Creșterea fondului s-a făcut în condițiile în care, pentru prima dată de la înființarea acestuia, la mijlocul anilor 90, guvernul norvegian a făcut primele retrageri, de aproximativ 12 miliarde de dolari, pe fondul unei dezbateri tot mai intense privind creșterii cheltuielilor privind producția de petrol.
La sfârșitul anului trecut, investitorii a avut 62,5% din capitalul în acțiuni, 34,3% în venit fix și 3,2% din imobiliare. Randamentul depășește cu mult referința stabilită de Ministerul Finanțelor norvegian, de 0,1%.