Buzunarele lui Warren Buffett sunt un pic mai ușoare din această săptămână, potrivit Forbes SUA. Buffett, a șasea cea mai bogată persoană din lume, a donat miercuri acțiuni în valoare de 4,6 miliarde de dolari din conglomeratul său Berkshire Hathaway, continuând o tradiție estivală a unor donații mari care are rădăcini încă din 2006.
Destinatarii sunt diverși, însă cunoscuți. Fundația Bill și Melinda Gates, care se concentrează pe inițiative de combatere a sărăciei și de îngrijirii medicale în țările în curs de dezvoltare, precum și pe educație și mobilitate economică în America, a primit de la Buffett acțiuni în valoare de 3,5 miliarde de dolari.
Acesta a donat alte 350 de milioane de dolari către Fundația Susan Thompson Buffett, înființată de soția sa decedată, care se concentrează, de asemenea, pe sănătate și pe educație.
Banii lui Buffett au ajuns și la cei trei copii ai săi, prin fundațiile lor, care miercuri au primit fiecare câte 250 de milioane de dolari în acțiuni Berkshire.
Probabil cel mai mare filantrop din istorie, Buffett are la activ donații însumate care depășesc 51,5 miliarde de dolari, ceea ce îl plasează în fruntea listei Forbes 2023 a celor mai generoși filantropi americani.
Miliardele de dolari donate se află în conturile celor cinci fundații și vor fi folosite în curând.
Buffett deține aproximativ 15% din Berkshire Hathaway, una dintre cele mai valoroase companii din lume. El s-a angajat să doneze aproape întreaga sumă către caritate, ceea ce înseamnă că totalul donațiilor lui Buffett ar putea depăși 160 de miliarde de dolari la finalul vieții sale – o sumă extraordinară, posibilă datorită creșterii masive a valorii acțiunilor Berkshire încă de când Buffett a început să doneze sume uriașe acum peste 17 ani.
“Cele cinci fundații au primit acțiuni de tip B ale Berkshire care aveau o valoare la momentul primirii de aproximativ 50 de miliarde de dolari, mult mai mult decât întreaga mea avere în 2006”, a menționat Buffett, în vârstă de 92 de ani, într-un comunicat de presă.
“Nu am datorii și acțiunile mele rămase de tip A valorează aproximativ 112 miliarde de dolari, peste 99% din averea mea netă.” Cu alte cuvinte, Buffett – evaluat de Forbes la o avere de 112,3 miliarde de dolari – este de două ori mai bogat decât era în 2006, chiar și după ce a donat peste 50 de miliarde de dolari în acțiuni, grație unei creșteri de 450% a acțiunilor Berkshire Hathaway.
“La Berkshire nu s-a întâmplat nimic extraordinar”, a declarat Buffett în comunicatul de presă, “timp de o perioadă lungă,ce a generat averea mea actuală sunt deciziile simple și în general corecte, favorabile economiei americane, și efectele compuse ale acestora”.