Acești tineri miliardari – inclusiv câtiva adolescenți foarte înstăriți – s-au îmbogățit rapid în urma unor serii de evenimente fericite, în unele cazuri, sau mai puțin fericite, în altele.
Vârsta medie a unui miliardar este de 65 de ani, potrivit ultimului clasament al celor mai bogați oameni ai planetei, iar cel mai în vârstă este magnatul asigurărilor George Joseph, care are 101 ani. Dar bătrânețea nu este o cerință pentru a strânge averi impresionant de mari. De fapt, există 15 persoane pe tot globul care se laudă cu averi care au multe zerouri, în ciuda faptului că au până în 30 de ani.
Cei mai tineri din acest grup norocos sunt Clemente Del Vecchio și Kim Jung-youn, niciunul dintre aceștia nu a împlinit încă 20 de ani. Tații de succes ai ambilor adolescenți, Leonardo Del Vecchio și Kim Jung-ju, au murit în 2022 și le-au lăsat participații în companiile lor.
Del Vecchio, care a împlinit 19 ani în luna mai a acestui an, își câștigă averea din holdingul tatălui său, Delfin, care deține o participație în gigantul de ochelari Luxottica (cunoscut pentru mărci precum Ray-Ban și Sunglass Hut). Nu se cunosc prea multe despre tânărul moștenitor, ai cărui șase frați (dintre care doi au sub 30 de ani) și mama vitregă își fac și ei debutul pe lista bogaților lumii. Se știe și mai puține lucruri despre Kim Jung-youn, a cărei avere se află în gigantul de jocuri online japonez-sud-coreean Nexon. Se crede că ea și sora ei Jung-min au 19, respectiv 21 de ani, dar reprezentanții companiei au refuzat să comenteze vârsta lor, iar Forbes SUA nu a găsit nicio sursă care să le confirme data nașterii.
Cel mai bogat sub 30 de ani – de departe – este moștenitorul Red Bull, Mark Mateschitz, al cărui tată a murit în octombrie 2022. Cu o avere estimată la 34,7 miliarde de dolari, el are o avere de aproape zece ori mai mare decât ceilalți tineri miliardari. Mateschitz este cel mai bogat dintre toți cei 150 de nou-veniți pe lista miliardarilor din 2023.
11 dintre cei 15 tineri miliardari au moștenit averile
Doar patru sunt antreprenori self-made. Printre aceștia se numără Ben Francis, care a fondat producătorul de îmbrăcăminte sport Gymshark în 2012, când avea 19 ani, și Palmer Luckey, care a vândut primul său startup către Facebook și s-a întors cu o afacere de succes în domeniul tehnologiei. Ambii sunt noi membri pe lista miliardarilor planetei.
Acești 15 tineri au o avere cumulată de 64 de miliarde de dolari, cu 10 miliarde de dolari mai mult decât în 2022, în mare parte datorită moștenirii masive a lui Mateschitz. Cu toate acestea, acest grup exclusivist reprezintă doar 0,6% din cei totalul de 2.640 de miliardari ai lumii.
Iată cine sunt cei 15 membri ai listei miliardarilor planetei care nu au mai mult de 30 de ani – clasați de la cel mai în vârstă la cel mai tânăr:
(AVEREA NETĂ ÎNREGISTRATĂ LA 10 MARTIE 2023)
_________________________________________________________________________________________
Ben Francis
Varsta: 30 | Cetățenie: Marea Britanie | Sursa bogăției: Gymshark | Avere netă: 1,2 miliarde de dolari
Francis a jongla facultatea și livratul de pizza când a fondat producătorul de îmbrăcăminte și accesorii de fitness Gymshark în 2012, la vârsta de 19 ani. El a făcut primele piese în garajul părinților săi din Birmingham, Marea Britanie și s-a impus rapid în scena echipamentelor de antrenament ale sportivilor, obținând influență de la nume sonore din domeniu care l-au ajutat să-și ridice marca. Gymshark a avut vânzări de peste 500 de milioane de dolari în 2021. Francis a vândut 21% din afacere către firma de capital privat General Atlantic în 2020 pentru suma 300 de milioane de dolari, dar încă deține 70%. Cea mai recentă mișcare a unicornului? Un magazin fizic Gymshark London, care a fost deschis în 2022. Locația comercializează îmbrăcăminte și accesorii sportive ale mărcii.
_________________________________________________________________________________________
Palmer Luckey
Varsta: 30 | Cetățenie: S.U.A. | Sursa bogăției: Realitatea Virtuală (VR) | Avere netă: 1,7 miliarde de dolari
Tânărul a fondat producătorul de căști VR Oculus și l-a vândut către Facebook pentru 2 miliarde de dolari în 2014, apoi a început să construiască arme. Startup-ul său de tehnologie de apărare Anduril, care are sisteme pe teren în Ucraina și care își propune să construiască drone și produse de supraveghere pentru DoD, a strâns 1,5 miliarde de dolari la o evaluare de 8,5 miliarde de dolari în decembrie.
_________________________________________________________________________________________
Mark Mateschitz
Varsta: 30 | Cetățenie: Austria | Sursa bogăției: Red Bull | Avere netă: 34,7 miliarde de dolari
El a moștenit 49% din gigantul băuturilor energizante Red Bull după ce tatăl său, cofondatorul Dietrich Mateschitz, a murit în octombrie 2022. În urma tristului eveniment, Mark a demisionat din rolul său de șef al departamentului organic pentru a se concentra pe rolul său de acționar.
_________________________________________________________________________________________
Michal Strnad
Varsta: 30 | Cetățenie: Republica Cehă | Sursa bogăției: arme | Avere netă: 2 miliarde de dolari
Grupul său cehoslovac este unul dintre cei mai mari furnizori de muniție, echipamente terestre și echipamente de artilerie pentru armata ucraineană, ceea ce a contribuit la dublarea vânzărilor la 620 de milioane de dolari în prima jumătate a anului 2022. Strnad a preluat controlul deplin al afacerii fondată de tatăl său, în 2018.
_________________________________________________________________________________________
Gustav Magnar Witzoe
Vârsta: 29 | Cetățenie: Norvegia | Sursa bogăției: piscicultură | Avere netă: 2,7 miliarde de dolari
Gustav deține aproape jumătate din compania de creștere a somonului SalMar ASA, moștenită de la tatăl său Gustav Witzoe, dar nu are un rol operațional. În schimb, tânărul își lansează linia de investitor în imobiliare și startup-uri tehnologice.
_________________________________________________________________________________________
Ryan Breslow
Varsta: 28 | Cetățenie: S.U.A. | Sursa bogăției: Comerț electronic | Avere netă: 1,1 miliarde de dolari
Cel care a abandonat studiile de la Stanford a fondat trei startup-uri, la patru ani una de cealaltă: Bolt, care l-a făcut să ajungă la faimă, Eco și Love, aventura sa din 2022. Acestea urmăresc eliminarea intermediarilor în procesarea plăților, finanțe personale și, respectiv, produse farmaceutice. Un al patrulea proiect cripto, în curs de dezvoltare, Movement DAO, urma să fie lansat în acest an, dar a condus, în schimb, la o bătălie juridică împotriva unui inginer necinstit care ar fi furat două treimi din finanțarea de bază. Avocatul inginerului a respins acuzațiile ca fiind „frivole”.
_________________________________________________________________________________________
Leonardo Maria Del Vecchio
Varsta: 27 | Cetățenie: Italia | Sursa averii: Luxottica | Avere netă: 3,5 miliarde de dolari
Leonardo Del Vecchio a fost a doua cea mai bogată persoană din Italia în momentul morții sale (iunie 2022), lăsând 12,5% din averea sa – în mare parte acțiuni ale Essilor-Luxottica, cea mai mare firmă de ochelari din lume, tranzacționată la bursă – văduvei sale Nicoletta Zampillo și copiilor.
_________________________________________________________________________________________
Katharina Andresen
Varsta: 27 | Cetățenie: Norvegia | Sursa bogăției: Investiții | Avere netă: 1,5 miliarde de dolari
Alături de sora ei mai mică Alexandra, Katharina este proprietarul din a șasea generație a Ferd, compania de investiții de peste 4 miliarde de dolari (acțiuni) pe care o conduce tatăl lor, Johan. Katharina este ofițer de sustenabilitate la o firmă de construcții din Oslo.
_________________________________________________________________________________________
Wang Zelong
Vârsta: 26 | Cetățenie: China | Sursa bogăției: producție de pigment | Avere netă: 1,4 miliarde de dolari
Averea lui Wang provine dintr-o participație la compania cotată la bursa din Shenzhen – CNNC Hua Yuan Dioxid -, de dioxid de titan, o substanță chimică folosită pentru a crea pigment alb pentru produse precum vopseaua și hârtia.
_________________________________________________________________________________________
Alexandra Andresen
Vârsta: 26 | Cetățenie: Norvegia | Sursa bogăției: Investiții | Avere netă: 1,5 miliarde de dolari
Alexandra și sora Katharina dețin fiecare câte 42% din participația la firma de investiții Ferd. În loc să țină frâiele Ferd, ea are frâiele în mâini la propriu: Alexandra este de trei ori campioană norvegiană la echitație la juniori și conduce un centru de antrenament și creștere de cai.
_________________________________________________________________________________________
Luca Del Vecchio
Vârsta: 21 | Cetățenie: Italia | Sursa averii: Luxottica | Avere netă: 3,5 miliarde de dolari
Este unul dintre cei doi copii ai fostului cuplu Leonardo Del Vecchio și Sabrina Grossi, fost membru al consiliului de administrație Luxottica și fost șef al relațiilor cu investitorii al companiei, Luca nu este cunoscut să aibă un rol în compania de ochelari.
_________________________________________________________________________________________
Kim Jung-min
Vârsta: 21 | Cetățenie: Coreea de Sud | Sursa bogăției: Jocuri online | Avere netă: 1,7 miliarde de dolari
Împreună cu sora ei mai mică, Kim Jung-youn, Jung-min a moștenit aproximativ o treime din activele familiei lor – inclusiv o participație de 15% fiecare în producătorul de jocuri Nexon – după ce tatăl lor Kim Jung-ju a murit în februarie 2022. Jung-ju a fondat compania Nexon, cunoscută pentru jocurile sale online în 1994. Forbes nu-i cunoaște vârsta exactă.
_________________________________________________________________________________________
Kevin David Lehmann
Varsta: 20 | Cetățenie: Germania | Sursa bogăției: Drogherii | Avere netă: 2,3 miliarde de dolari
El a moștenit 50% din lanțul german de farmacii dm-drogerie markt de la tatăl său la vârsta de 14 ani. A rămas sub tutelă până la vârsta de 18 ani, când a devenit miliardar. Nici Lehmann, nici tatăl său nu sunt implicați operațional în compania de 14 miliarde de dolari (venituri).
_________________________________________________________________________________________
Kim Jung-youn
Vârsta: 19 | Cetățenie: Coreea de Sud | Sursa bogăției: Jocuri online | Avere netă: 1,7 miliarde de dolari
Unul dintre cei doi miliardari adolescenți din clasamentul din acest an, Kim Jung-youn a moștenit o participație în holdingul tatălui ei, care deține, la rândul său, aproximativ jumătate din gigantul de jocuri online Nexon. Ambele surori Kim sunt extrem de discrete și nu se știe dacă au un rol activ în companie. Forbes nu știe vârsta ei exactă.
_________________________________________________________________________________________
Clemente Del Vecchio
Vârsta: 18 | Cetățenie: Italia | Sursa averii: Luxottica | Avere netă: 3,5 miliarde de dolari
Lumea a primit un nou miliardar adolescent când Leonardo Del Vecchio a murit în iunie 2022. Clemente, cel mai tânăr moștenitor Del Vecchio, nu este cunoscut să aibă un rol la Luxottica, care deține Sunglass Hut, Ray-Ban și Oakley, printre altele.