FacebookTwitterLinkedIn

Nicio companie comercială din lume nu are mai mulți angajați decât are Walmart. Cele mai recente informații de la gigantul american de retail arată un număr masiv de angajați: 2.3 milioane. Nici măcar Amazon nu se apropie de acest număr, deși se află pe locul al doilea, cu o forță de muncă de 1.6 milioane.  

Graficul alăturat, pregătit de Statista, arată că există un sector care are nevoie de și mai mulți angajați decât are sectorul retail, iar acesta este cel al apărării. 

Cel mai mare angajator al lumii este, așadar, Ministerul Apărării din India. Personalul aflat în serviciul activ, rezerviștii și personalul civil care lucrează în minister ajung împreună la 2.92 de milioane, puțin mai mult decât sectorul echivalent al Statelor Unite – Departamentul Apărării.

În China, Armata Poporului – People’s Liberation Army, care nu include poziții civile, angajează aproximativ 2.5 de milioane de oameni. Echivalentul chinez al Departamentului Apărării al Statelor Unite,  numit în China Comisia Centrală Militară – Central Military Commission – se pare că are, de fapt, 6.8 milioane de angajați, însă această cifră nu a fost comunicată oficial și, deci, nu este luată în calcul în grafiul alăturat.

Cei mai mari angajatori din Europa

Volkswagen , producătorul german de autovehicule, avea în 2020 peste 671 de mii de angajați în întreaga lume, mai mult decât oricare companie producătoare de mașini din Europa. Pe locul al doilea se afla compania britanică Compass Groupcu peste 596 de miii de angajați, urmată de Deutsche Post, cu 504 de mii.

Un clasament al veniturilor companiilor europene aduce în prim plan giganții din petrol. Deși Volkswagen are cel mai mare număr de angajați din Europa, o clasificare după venituri o duce pe locul al treilea. Cele două companii de pe primele locuri în clasamentul celor mai mari venituri sunt Royal Dutch Shell și, respectiv, BP, cu 396.5 de miliarde de dolari americani, respectiv 303.74 miliarde.

Sursa graficului: Statista