Ochelarii de vedere trebuie schimbați periodic, din cauza modificării dioptriilor sau a deteriorării lentilelor. Află când trebuie să faci o nouă vizită la oftalmolog și care sunt motivele pentru care nu mai sunt buni ochelarii tăi. Iată trei aspecte de care să ții cont când te decizi să îi înlocuiești.
Când trebuie schimbați ochelarii de vedere
Chiar dacă dioptriile au rămas constante, iar ochelarii de vedere nu prezintă zgârieturi vizibile, aceștia tot trebuie schimbați la cel mult doi ani după achiziție. Nu mai amâna momentul și alege rame de ochelari de vedere, online pe lensa.ro, potrivite pentru tine. În continuare, îți prezentăm principalele semne care îți indică nevoia de a înlocui ochelarii.
- Dificultăți de vedere și alte manifestări
Dacă nu mai vezi clar de la distanță sau la apropiere, acesta este un semn că dioptriile tale s-au modificat. De asemenea, alte motive pentru care ar trebui să programezi un consult oftalmologic sunt: mijirea ochilor, durerile oculare sau de cap, senzația de ochi obosiți, usturimea, înroșirea sau lăcrimarea excesivă, precum și vederea dublă sau deformată.
În plus, aceste semne pot apărea imediat după achiziționarea și purtarea ochelarilor, ceea ce ar putea sugera utilizarea unei perechi nepotrivite. În acest caz, contactează medicul oftalmolog.
- Defecte ale lentilei sau ale ramei
Ochelarii ar trebui înlocuiți dacă prezintă zgârieturi și deteriorări ale lentilelor, precum și deformări ale ramei sau dacă îți provoacă orice alt disconfort. În mod evident, perechea trebuie schimbată și dacă lentilele se sparg sau puntea nazală și brațele ramei se rup.
- Trece o perioadă de doi ani de la achiziție
Dacă nu ți s-au modificat dioptriile și nu ai dificultăți de vedere, iar ochelarii nu prezintă niciun semn vizibil de deteriorare, perechile tot trebuie înlocuite, dacă sunt mai vechi de doi ani. Motivele sunt apariția zgârieturilor microscopice și pierderea proprietăților obținute prin aplicarea unor tratamente
Acestea sunt aplicate pe lentile sub formă de straturi: tratamente antizgâriere, antireflex, împotriva razelor UV și a luminii albastre ș.a. Cu timpul, efectul lor se diminuează și ochii nu sunt la fel de bine protejați.
Ce trebuie să știi când înlocuiești ochelarii
În special dacă vrei să îți achiziționezi ochelari de vedere online, ar trebui să ții cont de mai multe aspecte, precum rețeta prescrisă de medic, recomandările acestuia, specificațiile lentilei și dimensiunile ramei.
1. Nu folosi o rețetă veche pentru prescripția de ochelari
Pentru achiziționarea unor ochelari de vedere nu este indicat să folosești o prescripție medicală mai veche de un an. În acest timp, dioptriile și nevoile tale se pot modifica și, astfel, nu vei vedea clar cu noua pereche. Programează un consult, dacă au trecut mai mult de 12 luni de la ultima vizită la medicul oftalmolog sau dacă dioptriile tale nu sunt constante.
2. Ramele pot fi alese în funcție de tipul lentilei
Unele lentile nu pot fi montate pe orice tip de ramă. Când alegi ochelarii de vedere, trebuie să ții cont în primul rând de acest aspect. Spre exemplu, o lentilă groasă nu se potrivește pe o semiramă sau pe una cu fir metalic, subțire. De asemenea, ar trebui să ții cont de poziția pupilelor față de cum se așează rama pe chipul tău.
3. Trebuie să cunoști atât dioptriile, cât și alte specificații
Pentru a face o alegere cât mai bună, trebuie să știi care sunt dioptriile de care ai nevoie și ce tip de lentilă este indicat pentru afecțiunea ta. Mai mult, contează și dimensiunile ramei, pentru a se potrivi cu proporțiile chipului tău, precum lățimea, lungimea brațelor, dimensiunea lentilei și a punții nazale.
Schimbă periodic ochelarii de vedere, dacă prezintă defecte, dacă nu mai vezi clar sau dacă a trecut o perioadă mai mare de doi ani de la achiziție. Consultă medicul oftalmolog pentru o nouă prescripție și respectă recomandările acestuia.