FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană (CE) este pe cale să își îndeplinească obiectivele planului REPowerEU datorită umplerii depozitelor de gaze, diversificării rutelor și infrastructurii de import de energie, investițiilor în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică și eforturilor statelor membre de reducere a consumului de energie.

„Acest lucru s-a realizat prin intermediul legislației privind Pactul verde european și prin utilizarea sporită a energiei din surse regenerabile și îmbunătățirea eficienței energetice”, potrivit unui comunicat al CE.

Planul REPowerEU propus de CE vizează scăderea rapidă a dependenței UE de combustibilii fosili rusești.

Comunicatul precizează că emisiile nete de gaze cu efect de seră din UE au scăzut cu aproximativ 3 % în 2022, ajungând la o reducere cumulată de 32,5 % față de nivelurile din 1990.

UE și-a redus drastic dependența de combustibilii fosili rusești prin eliminarea treptată a importurilor de cărbune, a reducerii importurilor de petrol cu 90 %, scăderii importurilor de gaze de la 155 de miliarde de metri cubi în 2021 la aproximativ 80 de miliarde de metri cubi în 2022 și la aproximativ 40-45 de miliarde de metri cubi în 2023.

UE a redus cererea de gaze cu peste 18 % în comparație cu ultimii cinci ani, economisind aproximativ 53 de miliarde de metri cubi de gaz.

Instalațiile de înmagazinare a gazelor erau umplute la 95 % din capacitate înainte de iarna 2022-2023 și se află la peste 98 % din capacitate în prezent, înainte de venirea iernii.

„Platforma energetică a UE a organizat trei runde de achiziționare în comun de gaze, colectând o cerere de 44,75 de miliarde de metri cubi și corelând-o cu 52 de miliarde de metri cubi de oferte de aprovizionare”, potrivit sursei citate.

Deși prețurile gazelor au atins un nivel de vârf în august 2022, situându-se la 294 euro/MWh, ele au scăzut la o medie de 44 euro/MWh din ianuarie până în iunie 2023.

Prețurile la energia electrică au atins un nivel de vârf în august 2022, situându-se la 474 euro/MWh, dar au scăzut la o medie de 107 euro/MWh din ianuarie până în iunie 2023.