Tradiţional, angajaţii din sectorul financiar-bancar sunt cel mai bine plătiţi din economie – cu salarii cel puţin duble faţă de medie. Rar îi întrec cei din transporturile aeriene şi asta doar pentru perioade scurte. Dar ce s-a schimbat în cinci ani de criză, stârnită în principal chiar de sectorul bancar? S-a schimbat în vreun fel situaţia? S-au mai ameliorat măcar raporturile? Din datele statistice rezultă că… nu. Dimpotrivă!
Un român câştigă acum, cam 1.700 de lei pe lună, bani în mână – acesta este salariul mediu net anunţat de INS. În 2008, cifra era undeva pe la 1.400 de lei, deci creşterea este puţin peste 20%. Însă, în cei cinci ani, inflaţia cumulată a fost puţin peste 27% – aşa că puterea de cumpărare e ceva mai mică.
Tot în 2008, un bancher câştiga cam 3000 de lei pe lună (fără prima de Crăciun care a adăugat vreo 40% în decembrie). În primele luni ale acestui an, media a fost de aproape 4.000 de lei, deci cu peste 30% mai mult. Prin urmare, se poate trage concluzia rapidă că, în timp ce restul românilor au pierdut lupta cu criza, bancherii au câştigat-o.
Desigur, numeric vorbind, lucrurile nu suportă comparaţie – doar 2% dintre români lucrează în zona financiară. Aici s-a schimbat ceva? S-au mai ameliorat cumva raporturile? Din nou, statistica e nemiloasă.
Numărul angajaţilor din sectorul financiar a scăzut cu 10%, de la aproape 110.000, la mai puţin de 100.000. Însă, cel puţin la fel de mult a scăzut numărul salariaţilor la nivelul întregii economii. Dacă în 2008 figurau cu forme complete 4,8 milioane de salariaţi, acum mai sunt abia 4,3 milioane. Diferenţa este că economia şi-a revenit teoretic pe creştere, după recesiune, pe când băncile încă nu au scăpat de pierderi şi nici nu dau semne că o vor face prea curând. România este pe locul 2 în Europa în topul creditelor neperformante, cu aproape 20%, fiind depăşită doar de Grecia. Alte „medalii“ din aceeaşi categorie: locul 2 în topul salariilor mici, după Bulgaria sau locul 1, în topul numărului de ore lucrate, înaintea grecilor – semn că nici situaţia datornicilor nici cea a creditorilor, nu prea au loc să se îmbunătăţească. Dacă, văzute din exterior, lucrurile arată urât, din interior este, totuşi dureros. Fluctuaţia de personal este mult peste cele 10 procente cu care au scăzut efectivele – mulţi au fost concediaţi, pentru că pregătirea lor pe vânzări, dinaintea crizei, nu se potriveşte deloc, cu postura mult mai complicată de recuperator. Dacă, iniţial, bancherii au sperat că îşi pot reconverti forţa de vânzări în una de colectori de creanţe, timpul le-a dovedit că e mai ieftin şi mai sigur să îşi vândă neperformantele cu totul, către companii specializate. În plus, numărul mai mic de plătitori şi cel mai mare al cardurilor au făcut ca securea să cadă disproporţionat pe angajaţii de la ghişeele de cash, care aveau, oricum, salarii destul de mici.
Cele mai mari bănci, BCR şi BRD, au fost şi campioanele concedierilor cu peste 2000 de angajaţi puşi pe liber, doar în ultimul an. Volksbank şi băncile greceşti, care au fost agresive în timpul creşterii economice (apoi au pierdut masiv cotă de piaţă), au fost campioanele reducerilor procentuale – de ordinul zecilor. Pe de altă parte, CEC sau Banca Transilvania, care au crescut spectaculos în criză, au mai echilibrat situaţia.
Despre salariile şefilor nu se ştie foarte mare lucru, decât că se învârt în jurul sumelor de 500.000 şi 1 milion de euro pe an, la băncile mari – una dintre regulile apocrife de negociere este 100.000 de euro pentru fiecare punct de cotă de piaţă. În 2009, primele patru locuri în topul salariilor din Bucureşti erau ocupate de bancheri, fiecare cu peste 100.000 de euro pe lună. Ulterior, bancherii au dispărut cu totul din acest top, semn că angajatorii au găsit alte metode contabile de plată a remuneraţiilor. Însă, declaraţia de avere a lui Mişu Negriţoiu, care s-a mutat din funcţia de preşedinte al ING România, în cea de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, indica un venit de jumătate de milion de euro, chiar anul trecut. Este drept, în rândul şefilor a fost şi cea mai mare fluctuaţie de personal – mai mult de jumătate dintre cei care erau în funcţie acum cinci ani au fost schimbaţi – fie de proprii acţionari, fie direct de BNR.
Semn că e timpul să ne întoarcem la statistici! Există şi un câştigător net al celor 5 ani de criză, căruia nu i-a păsat nici de PIB, nici de rata inflaţiei, nici de riscuri sau pierderi – Banca Naţională a României. În 2008, bilanţul BNR arată cheltuieli cu personalul de 167 de milioane de lei. După creşteri în fiecare an, fără excepţie, inclusiv în 2010 când salariile bugetarilor scădeau cu 25%, BNR a ajuns în 2013 la cheltuieli cu personalul de 258 de milioane de lei. Asta înseamnă că fiecare angajat al băncii centrale câştigă acum aproape 7.000 de lei net, cu 80% mai mult decât colegii lui de la băncile comerciale. Faţă de 2008, creşterea salarială este de 54%, adică exact de două ori mai rapidă decât inflaţia pe care BNR o ţinteşte.
Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România