FacebookTwitterLinkedIn

Dintr-o țară tradiționalistă, obișnuită cu mâncarea gătită, România a devenit în ultimii ani o mare consumatoare de fast-food. Fie că o cumpără din localuri sau standuri stradale sau că o comandă acasă prin aplicațiile online, românii savurează din plin mâncarea preparată rapid și accesibilă. 

O dovadă a creșterii consumului de alimentele fast-food este și dezvoltarea rapidă a pieței de profil. Conform analiștilor economici, între 2017 și 2019 valoarea acesteia s-a dublat, ajungând la 14 miliarde de lei. Dar care sunt produsele pe care românii le preferă? Descoperă în acest articol cele mai populare alimente fast-food de la noi!

Shaorma

Românii au auzit de shaorma de la studenții din Liban care veneau să învețe la noi pe vremea comunismului. După 1990, unul dintre acești studenți a deschis prima shaormerie. Produsul a devenit atât de popular, încât astăzi românii îl consumă în cantități uriașe. Mâncăm shaorma chiar și a doua zi de Crăciun, iar cea mai cerută este “cu de toate”.

Dacă în Orient shaorma se consumă cu ingrediente specifice, ca vinete, susan, sos de rodii, murături și preparate ca humus, tabouleh ori fattoush, în România shaorma presupune umplerea unei lipii cu diverse tipuri de carne, cartofi prăjiți, castraveți murați, varză tocată ceapă, maioneză, ketchup și roșii. 

Pizza

Pizza este un preparat pe care românii îl solicită oriunde se duc: la restaurante de la mare sau munte, la terase, la mici comercianți, dar și acasă, prin intermediul comenzilor online sau telefonice. Pizza este consistentă, versatilă și satisface gusturile tuturor. Poți număra pe degete oamenii cărora nu le place pizza. 

În meniuri predomină rețetele clasice de pizza, precum Quattro Stagioni, Margherita, Capricciosa, Romana ș.a. Totuși, românii au dovedit deschidere și către gustul inedit al pizzei Hawaii, cu ananas, sau al celei Mexicana, care este foarte picantă.

Burgerul

Burgerul este în S.U.A. și în alte țări o adevărată instituție. Se găsește atât în meniurile standurilor cu mâncare, cât și în restaurantele gourmet, ca preparat reinterpretat. În România, burgerul a reușit inițial să se impună prin lanțurile internaționale de fast-food, după care a continuat să urce în preferințele consumatorilor.

După ani de consum, românii și-au format deja gustul și știu să aleagă burgeri de calitate. Astfel, clienții localurilor de profil știu să diferențieze chiflele veritabile de cele improvizate, sau carnea făcută bine de cea prea arsă ori prea crudă. Brânza, legumele, maioneza sunt criterii la fel de importante pentru consumatorii cu experiență.

Sandvișurile

Pentru noi, sandvișurile au fost mult timp un preparat făcut în casă, pentru că sunt ieftine și ușor de pregătit. Cu timpul, românii au descoperit și sandvișurile din comerț, fie în forma clasică, cu două felii de pâine, fie ca sandvișuri triple ori subs (sandvișuri în formă de submarin făcute prin tăierea unei chifle pe lung). Varietatea și gustul lor i-au cucerit, astfel că sandvișurile sunt din ce în ce mai populare. 

De ceva vreme livrarea acasă de la Subway este posibilă, astfel că poți să comanzi și prin aplicațiile online sandvișurile faimoase, variate și delicioase.

Pentru cei preocupați de sănătate, pe lângă sandvișurile cu șuncă, bacon și salam, există și alternative cu puțină grăsime sau vegetariene. Cel mai important aspect pentru un sandviș bun rămâne prospețimea și calitatea ingredientelor. Din fericire, pe piață există destule sandvișuri bune.

Cartofii prăjiți

Cartofii prăjiți trezesc nostalgii foștilor elevi și studenți, pentru că au reprezentat masa lor preferată. Cartofii pai sunt în continuare populari, pentru că, pe cât sunt de simpli, pe atât sunt de buni. Tocmai de aceea reprezintă punctul slab al multor diete. Aproape toți comercianții de fast-food au în meniul lor cartofi prăjiți, iar acest lucru nu se va schimba prea curând, pentru că sunt delicioși.

Produsele fast-food ocupă astăzi o parte semnificativă din alimentația noastră. Ele au intrat, de asemenea, în cultura noastră gastronomică, inclusiv în cea rurală. Chiar dacă ne plac mult, este indicat să nu le consumăm exagerat și să monitorizăm aportul de calorii și de nutrienți.