Cautare




, Contributor

Auto |
|

Ce noutăți prezintă Dacia la salonul auto de la Frankfurt

Pentru prima oară, Dacia propune o cutie de viteze robotizată, „vedeta” prezentării de la Frankfurt, dar și o serie de noi echipamente multimedia, cameră video pentru marșarier, alt tip de jante și noi culori pentru caroserie și tapițerie.
DACIA.jpg

Easy-R este numele cutiei de viteze robotizate, care vine cu 5 trepte de viteză și este disponibilă pe motorizarea Tce 90 CP asociată cu sistemul Stop & Start. Asociată cu acest propulsor, cutia asigură un comportament dinamic încă de la turații joase, fiind potrivită atât în traficul urban, cât și la drum lung. Consumul înregistrat este de 4,9l/100 km,  iar nivelul emisiilor de dioxid de carbon este comparabil cu cel corespunzător unei cutii de viteze manuală. Totuși, lipsa pedalei de ambreiaj presupune un confort sporit. Logan, Logan MCV, Sandero și Sandero Stepway vor fi dotate în lunile următoare cu Easy-R, în funcție de țară și de versiune, iar oferta va fi la un preț conform valorii mărcilor Dacia.

Duster Edition 2016 este altă nouă realizare prezentată de Dacia la Frankfurt. Față de ultima evoluție a modelului, SUV-ul Dacia se remarcă în ediția de 2016 prin jante negre, de aliaj de 16 inch, dar și o nouă culoare de caroserie, „vert Altaï”, care înlocuiește nuanța „gris Olive”. Tapițeria va fi disponibilă, de asemenea, în două variante: pentru versiunile ce fac debutul gamei, respectiv pentru versiunile superioare, ambele pe fond negru.

Pe acest model de Duster, în funcție de versiune și țară, este disponibil un sistem multimedia de navigație, Media-Nav Evolution, care presupune un grad mai ridicat de calitate decât anteriorul Media-Nav. Așadar, sistemul integrează funcția info-trafic, cu TMC gratuit, cu alerte de siguranță pentru zonele periculoase, dar și acces la conectivitate prin intermediul unor aplicații dedicate. Spre exemplu, vehiculul este echipat cu sateliți de comandă care permit accesul la funcția de recunoaștere vocală SIRI oferită de Apple (iPhone 4S). Nu în cele din urmă, Duster Edition 2016 se mândrește cu o cameră video pentru marșarier, opțională în funcție de țară.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii