Ai făcut Arhitectură, o facultate deloc ușoară, pe care însă nu o „exploatezi”. Cum a evoluat modul tău de a gândi, de a vedea lucrurile, viața, între momentul în care ai decis că vrei să faci arhitectură și cel în care ți-ai găsit adevărata vocație?
Adevărul e că nici acum nu știu cum au trecut anii de facultate, între „foarte greu” și „teribil de fascinant”. Încă din timpul studiilor, am simțit că nu voi exploata arhitectura, pentru că am fost mult mai atrasă de cercetare, istorie, restaurare – deci toate acele subiecte care aveau de a face cu chestionarea tehnicilor tradiționale și a stilurilor clasice în raport cu modernitatea. O abordare care generează în continuare mult răspuns, în formă grafică, în toate proiectele mele. Asta pentru că, iată, preocuparea mea principală a devenit arta botanică, formă clasică în sine, care își caută o posibilă recontextualizare în raport cu arta contemporană. Am ales să fac arhitectură într-o perioadă în care aceasta era o meserie certă în lumea incertă a artei. Apoi lucrurile s-au schimbat, au evoluat și, într-un mod foarte natural, a venit un moment în care vocația mea a făcut sens și a putut să capete formă de carte de vizită: artist botanic. Primesc constant două întrebări, pentru care răspunsul este doar începutul unor lungi explicații: „Ce faci tu, de fapt?” „Artă botanică.” „Și ce rasă e câinele tău?” „Weimaraner.” Uneori, aleg să spun că pictez și că am un brac. Arta botanică nu este prea cunoscută în România. Fac un fel de pionierat, așa cum am făcut și cu designul interior – ca perioadă de curgere lentă de la arhitectură la artă – și este un sentiment în egală măsură fascinant și ostenitor.
Ce înseamnă pentru tine munca ta? Ce anume îți place în ceea ce faci? Ce îți dă satisfacție, mulțumire sufletească?
Munca mea se împarte în două activități principale: crearea de lucrări de artă botanică și produse derivate (papetărie, accesorii, produse wellness din plante) și activitatea de lector în cadrul atelierelor și cursurilor proprii de desen și pictură. Ambele activități se completează reciproc, și oferă în egală măsură satisfacție. Pe de-o parte, cea proprie actului creației, pe de altă parte, cea legată de inspirarea și educarea celor care aleg să urmeze o cale în domeniul artei. Îmi place libertatea și liniștea, apropierea de natură și studiul permanent pe care le cere (și impune, în același timp) meseria mea. Cred că gestul meu de artist este acela de a codifica, prin creația mea, un limbaj, o formă de exprimare coerentă, care să traducă senzații, emoții, percepții și înțelesuri.
De unde vine pasiunea ta pentru plante? Cât de dificil a fost să o monetizezi? Mai ales că, din câte înțeleg, nici profesorii nu te-au încurajat în direcția asta.
Subiectul florilor este într-un fel de purgatoriu al artei, pentru că este prea aproape de reprezentări kitsch naturaliste, prea departe de arta clasică și cu o poziție incertă în arta contemporană, între estetic, senzorial și reflectiv. Am ales să pictez flori într-un moment în care nu aveam nevoie de o monetizare a acestei activități mai degrabă recreative. Probabil așa se întâmplă, pe bune, și nu numai în cărțile motivaționale, odată ce anulezi presiunea și viziunea finalității, drumul în sine se îmbogățește cu experiențe nebănuite. Am aflat despre arta botanică din mers, am studiat mult alături de profesori buni, am investit în ceea ce se simțea bine intuitiv. Nu știu de unde vine pasiunea pentru plante, este cu mine de când mă știu. Acum pot spune că arta botanică este meseria mea, care nu ar fi fost posibilă fără facultatea de arhitectură, fără experiența tehnică și fără networkul creat prin proiectele anterioare. Fără a cocheta cu misticismul, totul are sens. La Arhitectură am căutat specializarea restaurare, în dorința de a lua contact direct cu materialul brut – însă nu am găsit, atunci, prea multă aplicabilitate, nu că nu ar fi fost nevoie. Așadar, m-am apucat din nou de școală, de data asta am ales Arte Plastice, la Roma, secția Design Interior – să fie (din nou) o alegere logică. Însă cam toate creditele au fost făcute la catedrele de pictură și gravură. M-am întors în țară și am început să lucrez și să gravitez în jurul acestui design interior, pentru care aveam cunoștințele necesare și care oferea creativitate. În plus, la Roma, încercarea de a picta flori, venită și acum natural, a fost stopată de tutorele meu, care mi-a spus că florile nu sunt vandabile și nu reprezintă un subiect modern. Probabil că toată nevoia mea de hârtie, plante și desen a rămas latentă până când m-am simțit suficient de stăpână pe mine, încât să mă întreb: „OK, și dacă o vreme aș face exact ce simt eu și nimic mai mult, ce s-ar întâmpla?”
