Curtea Constituţională a României a admis, luni, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, şi a stabilit că actul normativ este neconstituţional, au precizat, oficiali ai CCR, potrivit Agerpres.
Legea a fost declarată neconstituțională pe motiv de formă, pentru că Guvernul nu ar fi așteptat 30 de zile avizul CSM. În acest caz, legea poate fi adoptată din nou cu aceleași prevederi. Votul judecătorilor a fost 5:4 în favoarea admiterii sesizării Înaltei Curți.
Votul vizează lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), astfel că verdictul de neconstituționalitate ar urma să fie dat pe motive extrinseci, care nu vizează aspectele reformei.
Obiecția Înaltei Curți, care este discutată de CCR, vizează faptul că CSM ar fi avut prea puțin timp ca să evalueze proiectul de lege și să-și formuleze un punct de vedere. Avizul CSM trebuie dat, potrivit legii, în maximum 30 de zile, dar jurisprudența CCR a precizat în mai multe rânduri că intervalul trebuie să fie „rezonabil”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.