FacebookTwitterLinkedIn

Volumul total al schimburilor comerciale româno-chineze a ajuns la 9 miliarde de dolari în 2022, în creştere cu 3,1% comparativ cu anul precedent, Republica Populară Chineză fiind al doilea partener comercial al României, după Turcia, între statele din afara Uniunii Europene (UE), potrivit datelor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).

Camera a găzduit recent un seminar de prezentare a celei mai mari manifestări expoziţionale multisectoriale de import din lume, China International Import Expo (CIIE), care va avea loc în perioada 5-10 noiembrie la Shanghai.

Principalele obiective ale seminarului au vizat prezentarea pe larg a manifestării expoziţionale şi a evenimentelor conexe, precum şi promovarea oportunităţilor de participare pentru companiile româneşti interesate, în contextul în care ediţia din acest an a CIIE a fost inclusă în Programul de Promovare a Exportului (PPE) 2023, transmite Agerpres.

Preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa, a subliniat importanţa acordată de Camera bucureşteană dezvoltării relaţiilor de cooperare şi comercial-economice cu China, menționând cele unsprezece acorduri de cooperare semnate cu diverse camere de comerţ şi alte instituţii din această ţară, precum şi faptul că o perioadă îndelungată la Beijing a funcţionat o reprezentanţă a CCIB.

Totodată, în cadrul evenimentului, Iuliu Stocklosa a încurajat firmele româneşti să valorifice oportunităţile oferite de CIIE pentru a pătrunde pe piaţa Chinei, în contextul în care schimburile comerciale româno-chineze se caracterizează prin cea mai mare de balanţă comercială pe care o înregistrează România la nivelul unei ţări.