FacebookTwitterLinkedIn

Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban şi workplace experience din Cluj-Napoca, dezvoltă o nouă versiune a CBC App şi extinde rolul aplicaţiei în administrarea campusului.

Actualizarea facilitează integrarea feedbackului angajaţilor şi a informaţiilor rezultate din utilizarea aplicaţiei în deciziile privind serviciile, facilităţile şi procesele operaţionale.

Noua versiune va îmbunătăţi experienţa de utilizare şi va dezvolta componenta de analytics, oferind CBC o imagine mai clară asupra modului în care angajaţii interacţionează cu aplicaţia, asupra serviciilor accesate şi asupra zonelor în care apar nevoi de îmbunătăţire. Informaţiile obţinute vor completa feedbackul direct al comunităţii şi vor susţine deciziile de administrare.

CBC App are în prezent peste 2.900 de utilizatori, reprezentând aproape 70% dintre cei aproximativ 4.200 de angajaţi ai companiilor rezidente în campus. În ultimul an, numărul utilizatorilor a crescut cu aproximativ 20%.

Lansată în 2023, CBC App a fost prezentată atunci drept prima aplicaţie 360° dedicată experienţei utilizatorilor într-un campus de birouri din România. Aplicaţia centralizează accesul la informaţii şi servicii din campus, beneficii, evenimente, rezervări şi comunicarea cu administraţia.

CBC foloseşte deja sesizările şi feedbackul comunităţii pentru a identifica nevoi recurente şi pentru a prioritiza intervenţiile. Aplicaţia centralizează comunicarea cu echipa de administrare şi permite urmărirea solicitărilor şi a stadiului lor de rezolvare.

„Digitalizarea ne ajută să înţelegem mai bine cum este folosit campusul şi ce aşteptări au oamenii care lucrează aici. CBC App ne oferă un canal direct de interacţiune cu comunitatea, iar noua componentă de analiză ne va permite să vedem mai clar ce servicii sunt relevante, unde apar nevoi noi şi ce putem îmbunătăţi. Informaţiile obţinute prin utilizarea aplicaţiei şi feedbackul angajaţilor vor avea un rol tot mai important în modul în care dezvoltăm şi administrăm campusul”, spune Vlad Buzoianu, CEO Cluj Business Campus.

Cluj Business Campus este un proiect de real estate urban şi workplace experience al Felinvest, companie de dezvoltare imobiliară. Campusul este construit în Cluj-Napoca pe filosofia One Minute City, prin care serviciile pentru muncă şi viaţa de zi cu zi sunt integrate la maximum un minut de birou. Campusul, cu o suprafaţă totală de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, include trei clădiri de birouri, spaţii de servicii, restaurant, cafenea, sală de fitness, clinică medicală, servicii de kinetoterapie, teren de sport, rooftop, parc privat, spaţii pentru evenimente, şcoală şi grădiniţă internaţională.

CBC este dezvoltat în jurul direcţiilor Future of Work, Work-Life Balance şi Smart Hospitality.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.