FacebookTwitterLinkedIn

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a declarat că guvernul a aprobat, miercuri, proiectele de legi ale Justiţiei, iar prin adoptarea lor în Parlament va fi îndeplinit principalul obiectiv din Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu Comisia Europeană.

Cătălin Predoiu: „Aceste proiecte de legi ale Justiţiei reprezintă un obiectiv important în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare cu Comisia Europeană, obiectiv care este restant de mai mulţi ani de zile, prin adoptarea lor de către Parlament, noi reuşind să îndeplinim principalul obiectiv din MCV.

De asemenea, este un obiectiv în cadrul PNRR. Deci, prin adoptarea acestor proiecte, Guvernul şi, ulterior, Parlamentul vor îndeplini un obiectiv-cheie în ceea ce am putea numi efortul de modificare şi modernizare a cadrului normativ adresat Justiţiei. Judecătorii, procurorii, cetăţenii merită un cadru normativ modern, reformat. (…)

Magistratura română nu este cu nimic mai prejos decât magistratura din celelalte state membre UE şi este nevoie să aducem şi cadrul legislativ la un nivel corespunzător”, conform Agerpres.

Cătălin Predoiu a precizat că Ministerul Justiţiei şi-a atins o serie de obiective prin aprobarea în Guvern a Strategiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a fost adoptat de Parlament.